întrebarea rãmâne suspendatã
de grinda eului
frânturi de cuvinte schiţeazã iluzii…
în talerul ochiului timpului
rãspunsurile îngenuncheate pe altarul gândului
zidesc legenda vieţii fiecãruia dintre noi
cu veşmântul obosit
liniştea ascunde
în învelişul simţirilor reci
flacãra iubirii stinsã
în oceanul de lacrimi
vãrsate în lutul sterp al sorţii
noaptea zideşte melancolii
aşternând în vâltoarea sufletului
vise fumurii, sunete dezacordate
care ucid fiecare clipã
fiecare umbrã din rãsãrituri
secundele, ca şi ploile de stele
nãruie visele asemeni pieselor de şah
dorinţa face cale întoarsã fãrã rãspuns
lãsând scurgerea anilor
sã inunde teama stranie de apus
simt galopul cuvintelor
despacheteazã armura singurãtãţii
strânind setea de dulce şi luminã…
