Haltã cu haltã
trenul vieţii aleargã apocaliptic
se opreşte din când în când
în staţiile sorţii
luminile au culoarea ecoului
afon la sunetul iubirii
aburul îneacã odiseea luminilor
prefãcându-le în aripi cenuşii
dialogul amuţeşte
pânã şi gesturile
cuvintele sunt sparte
de vagoanele pustii
din gara moartã
inimile desculţe şiroiesc în piept
sentimente albastre
cerul de metal risipeşte lacrimi de cristal
completând tabloul tãcerii
nonşalant timpul împarte secundele
cãlãtorilor fãrã destinaţie
pentru care
iubirea înseamnã iluzii destrãmate
vulnerabil romantismul
se pierde în scârţâitul unei viori dezacordate
şuierã trenul…pleacã..
ferestrele sunt aburite
cotinuã cãlãtoria prin ceaţã…
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versuri pline de sensibilitate,de adevar...Incearca si putin optimism!
