Cum a ceasurilor bolduri pe cadran se învârtesc
Cum secunda taie timpu-n cadenţata ei bãtaie
Ziua trece, noaptea vine, stelele pe cer rãsaie
Toate astea-s trecãtoare, trecãtor e ce-i lumesc.
Ai plecat copilãrie şi va-ţi dus voi ani de scoalã
Cum în blânda adiere vântul suflã pe pãmânt
Cum pe cer se trec în goanã stoluri de cocori cântând
Cum în gârlã apa curge murmurând încet domoalã.
In grãdina largã a vieţii omul este ca o floare
Cum îmbobocitã-i fiinţa în primãvara tinereţii
Ofilitã e fãptura între anii bãtrâneţii
Ca un trandafir ce toamna scuturã în vânt petale
Câte se petrec în lume toate-s fapte trecãtoare
Se ridicã în nalta slavã din izvoarele gândirii
Dar niciunul nu urmeazã lungul drum al nemuririi
Ci pe rând se pierde totul pe a vieţii grea cãrare
Cavalere! Te vezi tânãr! Blândã, dulce, tinereţe,
O! Rãzbunã-te pe timpul care îţi ucide fiinţa
In cartea neagrã a vieţii îţi şade scrisã sentinţa
Anii trec încet de-a rândul, vine trista bãtrâneţe.
Vezi pãrinţi ce-şi cresc copii, şi le dã învãţãminte
Le fac mofturile toate, le vorbesc doar cu blândeţe
Ca un sprijin ei sã aibã la adânca bãtrâneţe
Dar copii toţi atuncea nu pot ţine un pãrinte.
Strânge bani, şi fac avere parcã lumea o împãrãţeşte
Şi se zbate toatã viaţa ca sã aibã cât mai mult
Ca o mare care înghite râurile în afund
De-ar vea câte de multe, tot mai multe îşi doreşte
Conturi, case, limuzine, haine rânduri peste rânduri
Şi în tot timpul acesta se scurteazã a vieţii cale
Când se simte m-ai ferice dintre tot atunci dispare
Şi acum ce iei cu tine? Biete om! Doar patru scânduri.
