Marius s-a trezit dupã un somn prelung, odihnitor. Cu toate acestea, simţea cumva cã ziua care va veni va fi prea solicitantã, cã îi va face faţã cu greu. S-a uitat pe fereastrã şi chiar atunci un înger l-a întrebat: "Cum este viaţa?".
Cel care lucra de un deceniu la unul dintre teatrele din Capitalã şi-a amintit, imediat, toatã durerea şi toate dezamãgirile de care avusese parte în ultima vreme şi
i-a rãspuns cu nãduf:
"Viaţa? Este mai amarã decât chinina. Te îndrãgosteşti de o femeie pe care nu o poţi avea, îţi doreşti o poziţie la care nu poţi accede, tânjeşti dupã o vacanţã pe care nu ţi-o poţi permite. Un carusel al iluziilor din care nu vei ieşi decât prea târziu, atunci când te vei îndrepta cãtre ultimul drum. Cãtre moarte. Vrei, dar nu ai cum altfel.
Prea mulţi au cãzut victime ale acestui pariu imposibil. Unii s-au sinucis, nemaiputând suporta, alţii au eşuat în droguri sau alcool. Eternele vicii care au însuşirea blestematã de a nu-ţi rezolva niciuna dintre probleme, ci doar de a-ţi crea impresia cã te alinã, ca un anestezic, împovãrându-te, de fapt, cu o greutate în plus.
Eu încã mai trãiesc. Şi nu beau. Dar am darul contradicţiei, m-am ales cu pãcatul sfidãrii.
Deci, cum aş putea sã-ţi spun ceva bun despre viaţã?".
Îngerul s-a fãcut nevãzut, iar Marius, rãmas singur, a început sã se întrebe dacã toate acestea aveau vreun sens.
*
Înainte de weekend, actorul s-a îndreptat cãtre parcul în care se refugia deseori, încercând sã uite de muncã, de roluri, de povara cotidianului.
A vãzut multe lucruri minunate în acea dupã-amiazã, astfel încât l-a chemat, cu vocea minţii, pe înger şi i-a spus:
"Pentru a fi corect, trebuie sã adaug la cele ce le-am spus ultima datã: Viaţa? Poate fi extraordinarã. E suficient sã vezi perechile de îndrãgostiţi privindu-se în ochi cu candoare, sãrutându-se şi plimbându-se pe alei. Mama care îşi alintã şi îşi leagãnã copilul, pensionarii care îşi plimbã animalele de companie, porumbeii care ciugulesc bucãţelele de pâine.
Soarele reflectându-se în suprafaţa apei, iarba verde, germenele vieţii, care este peste tot.
Simţi cum totul pulseazã în jurul tãu, respiri aerul rece şi proaspãt, eşti martorul tãcut, dar fericit al miracolului vieţii.
Cum aş putea, cel puţin în aceste momente, sã-ţi spun ceva rãu despre viaţã?".
Îngerul l-a auzit, dar nu i-a rãspuns nimic.
Marius s-a aşezat la una dintre terasele parcului şi a cerut o cafea. Privea în jur cu bucurie, aproape cu speranţã într-un viitor luminos.
*
Peste nu mult timp, o mãtuşã a sa a încetat din viaţã dupã o boalã grea şi, cam tot în aceeaşi perioadã, iubita sa, Anca, l-a pãrãsit.
Actorul nu mai avea chef de reprezentaţii, era din nou singur împotriva lumii întregi. Suferind, i s-a adresat iar îngerului, care ştia cã e pe undeva prin preajmã:
"Viaţa? O suferinţã perpetuã. Eşti lovit de soartã atunci când te aştepţi cel mai puţin. La ce ne folosesc planurile, dacã vom sfârşi, inevitabil, într-un sicriu? Iar cei rãmaşi, în cazul în care murim prea devreme, ce vor face fãrã noi? Gândiţi-vã la suferinţa unei mame care îşi conduce copilul pe ultimul drum, la durerea ei care strigã pânã la Cer.
De ce trebuie sã mai existe pe Pãmânt şi boala? Sã suferi de cancer, de SIDA, sã-ţi fie amputat un picior, sã orbeşti sau sã surzeşti, sã rãmâi într-un cãrucior cu rotile, imobilizat, privind lumea cu dorinţa de a trãi, dar neputând face acest lucru, sãrman paralitic.
Dragostea adevãratã nu existã, nu eşti în siguranţã nicãieri. Un poet sinucigaş a numit viaţa "rãul intolerabil".
Chiar, de ce aş tolera aceastã viaţã, de ce aş fi de acord cu o misiune de Sisif? Fiindcã, la capãtul ei, oricum voi rãmâne singur şi gol, la fel cum am şi venit pe lume".
Nu a primit vreun rãspuns. Marius se gândea cã îngerul, mai mult ca sigur, ştie mai multe despre aceste frãmântãri ale sale, dar aproape cã a intuit cã nu-i va rãspunde nici de data aceasta.
Emisarul ceresc îi pusese doar o întrebare (sublimã, eternã întrebare!) şi acum aştepta sã vadã efectul.
Actorul, pe a cãrui faţã începuserã deja sã aparã riduri, ştia cã aceste confesiuni ale sale probabil cã nu sunt pe placul îngerului. Dar cel puţin era sincer.
*
În urmãtoarea perioadã, Marius s-a îndrãgostit de o tânãrã actriţã, Sonia, care i-a împãrtãşit sentimentele, fãcându-l sã se simtã ca în paradis. A primit şi un rol de profunzime, pentru care s-a pregãtit intens, simţind cã va fi rolul vieţii sale. Nu se gândea la succesul financiar, dar parcã o urmã de mândrie îl încerca imaginându-şi cã revistele de specialitate vor scrie despre el în termeni elogioşi.
Într-o searã, l-a chemat iar pe înger şi i-a spus:
"Viaţa e ca un joc de ruletã. Ea te urcã, ea te coboarã. Pentru a juca cel mai important rol, trebuie sã ai rãbdare. Nu poţi atinge culmile dacã nu ai cunoscut mai întâi abisul.
Când suntem tineri, avem impresia nu doar cã le ştim pe toate, dar şi cã lumea începe şi se terminã cu primul eşec în carierã sau cu prima dezamãgire sentimentalã.
Nu ştim atunci (dar vom învãţa pe parcurs) cât de important este sã te rodezi pentru viaţã, sã înveţi sã devii tenace, pentru ca la deplina maturitate sã iubeşti femeia vieţii tale şi sã joci în rolul care va constitui o culme a carierei.
Vei fi, atunci, ca un gladiator care triumfã în arenã în faţa celui mai puternic duşman, ce pãrea de neînvins, te vei împlini, te vei elibera.
Da, jocul vieţii este fascinant şi sunt mândru cã particip la el!".
Atunci îngerul i-a vorbit:
"Nu spuneai, citând poetul sinucigaş, cã viaţa este un rãu intolerabil? Nu declarai cã nu meritã trãitã? Nu pot înţelege din asta decât cã judeci viaţa în funcţie de cum bate vântul, de cum îţi este ţie în momentul respectiv.
Eşti cumva un oportunist? Sau, pur şi simplu, doar prea orgolios?".
În faţa acestei lecţii de moralã, Marius a tãcut. Trebuia sã se mai gândeascã, sã se reculeagã. Nimic pe lumea asta nu este atât de simplu pe cât pare.
*
A repurtat un succes fulminant cu piesa, dar Sonia l-a pãrãsit pentru a fugi în Franţa, la un regizor parizian.
Încã labil, nu a putut suporta acest nou şoc, mai ales cã punea viaţa sa sentimentalã pe primul plan. A început sã meargã beat prin parcuri, rostind printre dinţi fragmente din ultima piesã şi fãcând propuneri indecente liceenelor.
"Viaţa? Ha! E ceva absurd. De pildã eu, acum, pe lângã rãnile sufletului, pe lângã o depresie adâncã în care mã afund, simt nevoia de a poseda aceastã tânãrã care stã pe banca de vizavi. Nu o fac din perversitate, nu o fac din orgoliu, ci pur şi simplu pentru cã e primãvarã şi natura m-a dotat cu un instinct incontrolabil, unul dintre cele mai puternice care existã: instinctul sexual. Nu pot sã mã opun, dar nici nu m-a întrebat vreodatã cineva dacã vreau sã-l am.
Însã ştii care e culmea? Cã, dacã trec de la gând la faptã, risc sã fiu arestat şi sã-mi putrezeascã oasele în puşcãrie, aşa cum s-a întâmplat cu genialul Oscar Wilde, tras la rãspundere în faţa istoriei pentru imoralitate. Risc sã-mi ratez întreaga viaţã din cauzã cã nu mã pot abţine de la ceva aşa cum în deşert nu te poţi abţine de la a bea apã.
Apoi, dacã voi contracta, în timpul care mi-a mai rãmas de trãit, o boalã grea? Sau dacã voi orbi, ca Bulgakov?
Cum sã îndur toate acestea? Pentru ce sã trãiesc?
Am cunoscut extazul şi agonia. Orgasmul şi durerea atroce. Culmile succesului şi ratarea. Mi-au fost companioni atât poeţii decadenţi, cât şi maeştrii literaturii clasice, am bãut şi ceşti cu cafea, şi pahare cu alcool.
Am crezut cã l-am gãsit pe Dumnezeu, dar am întâlnit şi sclipiri luciferice.
Totul e relativ pe lume - şi cunoaşterea, şi adevãrul.
Ba chiar (sã nu crezi cã n-am înţeles asta), chiar şi mãrunta mea existenţã. O picãturã într-un ocean.
Ultima revelaţie în faţa acestei lumi este cã trebuie sã fii "mut ca o lebãdã". Ca Lucian Blaga.
Aşa încât, fiindcã eram dator cu un rãspuns, acum, cã am ajuns aproape de capãtul drumului, pot spune doar atât:
Nu ştiu. Nu ştiu cum e viaţa. Nu sunt în mãsurã sã dau un verdict.
Orice alt rãspuns m-ar face într-adevãr, aşa cum ai spus, fie prea oportunist, fie prea orgolios.
Dar sunt dator sã sper.
Sã sper în primul rând cã am lãsat în urma mea ceva, un repertoriu care se va juca şi decenii dupã ce eu nu voi mai fi, şi apoi sã mai sper cã va urma şi altceva. Cã existã Paradisul promis.
Doar Dumnezeu e singurul care se ţine întotdeauna de cuvânt, nu?".
"Mã aşteptam cã-mi vei spune acestea. La capãtul drumului, de obicei asta e concluzia. Ştii...", rosti îngerul, oftând aproape omeneşte, "cândva, demult, am fost şi eu un simplu om...".
Marius l-a privit atent pe înger şi, fãrã sã se mai gândeascã la altceva, l-a întrebat (poate cã ar fi putut-o face de prima datã):
"Şi? Cum este viaţa?".
Îngerul era, acum, mut. Mut ca o lebãdã.
"Viaţa este devenire!, apucã totuşi sã audã replica fãpturii celeste înainte ca aceasta sã-şi ia zborul cãtre Cer.
