Sãrbãtoarea Naşterii Domnului (sau Crãciunul) este una dintre cele mai mari sãrbãtori ale creştinãtãţii, fiind însoţitã, de-a lungul veacurilor, de numeroase tradiţii, datini şi obiceiuri.
Dar, dincolo de acestea, ce semnificã, într-un plan care poate nu este foarte vizibil, naşterea lui Hristos?
Naşterea, viaţa pe Pãmânt şi moartea sunt nişte taine, fiindcã nimeni dintre cei vii nu poate sã depunã mãrturie de unde a venit şi nici nu ştim (deşi se vorbeşte mult despre asta) exact unde ne vom duce.
Cu atât mai mult naşterea celui ce a anihilat pãcatul originar, a Mântuitorului, este un moment de mare sãrbãtoare, dar şi o mare tainã.
Toate pildele şi zicerile lui Iisus sunt de înţelepciune şi de folos, dar cea pe care aş aminti-o în primul rând în aceste momente este urmãtoarea:
"Acestea vi le-am grãit, ca întru Mine pace sã aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrãzniţi. Eu am biruit lumea". (Ioan 16, 33).
Lumea este un teritoriu al patimilor şi al ispitelor, al lecţiilor de viaţã şi al suferinţei. Fireşte cã Fiul lui Dumnezeu "a biruit lumea", nu s-ar fi putut sã fie El cel biruit de lume, dar sã nu uitãm douã lucruri: oamenii sunt cei care i-au "rãsplãtit" bunãtatea şi înţelepciunea cu piroanele şi cu rãstignirea, iar diavolul a îndrãznit, dupã cum se ştie, sã îl ispiteascã chiar pe El. (Cã nu a reuşit, asta este doar continuarea).
Numele sfânt al lui Iisus Hristos este asociat şi cu Drumul Golgotei, iar simbolul crucii - şi cu rãstignirea.
Ce aşteaptã, în primul rând, Mântuitorul de la noi?
Evident, sã biruim lumea, la rândul nostru.
În ce ar consta aceastã biruinţã?
Desigur, niciunul dintre noi nu ar putea repeta minunile cristice, acelea îi sunt rezervate Lui, însã, totodatã, fiecare dintre noi are o cruce, miniaturalã, de purtat.
Aceastã misiune ne revine însã, aproape în totalitate, dacã exceptãm ajutorul divin care ne este acordat când alegem calea Binelui.
Dupã cum spunea Pãrintele Constantin Necula, "Hristos nu poate sã poarte crucea în locul nostru. El a purtat-o deja atunci când s-a rãstignit pentru mântuirea noastrã".
Nouã ne revine, astãzi, sã biruim lumea şi ispitele ei, dar pe mãsura posibilitãţilor noastre.
Şi dacã unele încercãri pot pãrea prea grele şi unele piscuri prea înalte, cu siguranţã respectarea celor 10 porunci şi a unor precepte creştine nu este, cu certitudine, prea mult pentru un muritor.
Nu este prea greu sã nu ucizi, deşi astãzi, iatã, oamenii deschid focul la întâmplare, curmând vieţi nevinovate.
Nu este prea greu sã nu furi sau sã nu pofteşti nimic din ceea ce este al aproapelui tãu, deşi pe Pãmânt se pornesc chiar rãzboaie pentru însuşirea nemeritatã a unor bunuri sau teritorii ale altora.
Nu este prea greu sã îţi aduci aminte de ziua Domnului şi sã o cinsteşti, deşi pentru mulţi duminica (şi chiar Sãrbãtoarea Crãciunului) a devenit sinonimã cu chiolhanul.
Şi exemplele ar putea continua.
Iar dacã viaţa ne încearcã, ne testeazã cu intransigenţã caracterul şi moralitatea, este, poate, mai dificil, dar cu siguranţã nu imposibil sã facem alegerea corectã.
Fiecare dintre noi îşi aduce aminte de inocenţa copilãriei şi a adolescenţei, de magia poveştilor spuse la gura sobei sau de fiorii primei iubiri. De candoare. De nevoia de puritate.
(Acestea ar aparţine, potrivit filosofiei idealiste, unei lumi apropiate de perfecţiune, din care vin spiritele noastre, pentru a se "şlefui" pe Pãmânt - de aceea, într-o primã fazã, ne "amintim" de ele şi suntem fideli principiilor lor).
Dar nu trebuie neapãrat sã intrãm pe tãrâmul filosofiei spre a înţelege cã pentru a ne reîntâlni cu acele principii, în ultimã instanţã pentru a reîntregi Edenul, nu trebuie decât sã facem alegerile corecte.
Astfel vom birui lumea - şi nu este prea greu.
