Autor:	Mihai Iunian Gindu ( the_raven ) - [ PROZA ]
Titlu:	Chemarea paradisului întunecat (partea a II-a)

Câteva zile, nu am fost bun de nimic. Am lipsit de la job, nu i-am rãspuns la telefon Soniei, nici mãcar activitãţile zilnice nu le-am mai desfãşurat în mod normal. Apoi m-am hotãrât sã o iau cumva de la capãt, fãrã a şti însã prea bine cum. M-am adresat, în disperare de cauzã, preotului în a cãrui parohie mã aflam. ”Pãrinte, îmi doresc cu ardoare sã vãd Paradisul adevãrat, Paradisul promis, dar în loc de aceasta sunt prins ca într-o pânzã de pãianjen, atras ca de un magnet de un loc straniu, întunecat, al demonilor şi animalelor mutante, al fricii şi al terorii...”. ”De când ai descoperit acest loc?”, mã întrebã pe un ton blând. ”Nu de mult timp”. ”Este exact opusul paradisului, este practic Infernul, numai cã are o denumire ciudatã, care sugereazã cã, pentru cine ştie ce fiinţã sau zeitate, ar putea fi totuşi un paradis. Paradisul întunecat. Nu are rost însã sã analizez prea mult acest lucru. Ştiu cã este sãlaşul diavolului. Pãrinte, vreau sã vãd Paradisul autentic, nu acest coşmar!!!”. ”Ştii de ce ai venit prima datã aici? Ştii de ce consulţi un medic psihiatru?”. ”Cum adicã de ce? Pentru cã...”, am început, ezitant, apoi m-am oprit. ”Nu, nu ştiu. Spuneţi-mi dvs.”. ”De ce crezi cã te cheamã acest loc? De ce pare a te aştepta de secole?”. Pãrintele luã o scurtã pauzã şi privi cu atenţie o icoanã reprezentându-l pe Crist crucificat. Apoi continuã: ”Ai violat cu sãlbãticie o elevã de liceu, traumatizând-o pe viaţã. Ai ucis un fost deţinut care ţi-a ameninţat mama, tãindu-i gâtul cu un cuţit. Ai furat zece mii de dolari din casa unei bãtrâne care, ulterior, a murit în mizerie. Îţi este suficient ca sã înţelegi de ce vizitezi sãlaşul Satanei?”. ”Nu se poate... Nu poate fi adevãrat. Atunci, de ce nu sunt judecat pentru faptele acestea? De ce nu fac puşcãrie?”. ”Nu ai fost socotit responsabil de faptele tale. Medicul tãu psihiatru afirmã cã suferi de halucinaţii, tulburãri de personalitate, afecţiuni schizoide. În aceste condiţii, niciun tribunal din lume nu te-ar fi putut condamna. Dar nici Paradisul adevãrat nu ai fi avut cum sã-l vezi”. ”S-ar putea sã iasã la suprafaţã în cel mai neaşteptat moment. Şi sã fie o adevãratã bombã, ceva la care nu vã aşteptaţi sub niciun motiv”, mi-am amintit cuvintele psihiatrului. Am stat câteva momente neclintit, incapabil de vreo reacţie. Apoi am început sã plâng în hohote, smulgându-mi pãrul din cap. ”Spuneţi-mi cã nu-i adevãraaaat!! Nu am fãcut lucrurile acestea, nu eu!!! Nu sunt blestemat, nu am halucinaţii!! Nu eu, niciodatã! Vreau sã vãd Paradisul autentic!!!”, strigam cu disperare. În amvon deja îşi fãcuse apariţia o siluetã întunecatã, dar eu n-am mai stat sã o privesc. Am pãrãsit biserica şi am început sã fug din nou. Era frig afarã, tot mai frig. Un frig care îţi pãtrundea în egalã mãsurã în trup şi în suflet, care te paraliza. Ca o adiere a morţii care vrea sã îşi facã, pentru prima şi ultima oarã, simţitã prezenţa. E frig. Mor. Sunt. Am fost. Nu eu, nu aşa. Nu sunt damnat. Aş fi vrut sã... Chiar în faţa mea, pe stradã, a apãrut un om cu cap de câine şi cu ochi verzi, care a început sã vorbeascã. Mi-am astupat urechile şi am rãcnit. * Pe patul de spital, mã agitam încontinuu, dãdeam din mâini şi din picioare de parcã aş fi fost turbat. ”Ţineţi-l, acum, acum, faceţi-i injecţia”, ”E un caz tipic de refuz total al realitãţii”, ”Are halucinaţii, trebuie sã doarmã”, auzeam vocile medicilor în jurul meu. ”Nu eu, nu aşa... Nu am fost eu, nu am fãcut toate acele lucruri”, am strigat. Am privit ochii asistentei care ţinea seringa. Aş fi putut jura cã erau ca de jad, verzi-fosforescenţi, prea strãlucitori pentru a aparţine acestei lumi. Iar pe frunte mi s-a pãrut cã desluşesc o pentagramã. Apoi am simţit cum acul seringii îmi pãtrunde sub piele. M-am mai zbãtut încã puţin, apoi am adormit. Vãd o pajişte imensã, verde, scãldatã în razele soarelui. Deasupra se deschide cerul azuriu, feeric, pe care plutesc norişori albi. Un albastru infinit... Un alb imaculat. Printre norişori, zãresc îngeri care cântã la minunate harpe, acoperind cu acorduri delicate, diafane, vãzduhul. Vãd, de deasupra Pãmântului, înãlţimile albastre, semeţe, ale munţilor, acolo unde aerul este pur şi se avântã vulturii... Şi pãdurile tropicale, cu frumuseţile lor supraomeneşti... Apoi ceva care seamãnã cu o grãdinã edenicã, minunatã, cu ape strãvezii şi nuferi albi, cu flori roşii imense şi marmurã albã, cu chipuri de îngeri sculptate în piatrã... Aici nu existã moarte, fricã sau durere, pentru cã este însãşi Tãrâmul Eternitãţii, Raiul adevãrat, Izvorul luminii eterne. Acum vãd, pentru prima datã, Paradisul promis. * Medicii şi asistentele priveau neputincioşi trupul inert al pacientului. ”N-a suportat una dintre substanţe şi cordul i-a cedat... Trebuia sedat, trebuia sã doarmã mult, mult şi liniştit, era singura soluţie... Acum îşi doarme somnul de veci...”, rosti medicul-şef. ”Probabil cã acum vede ceva ce noi nu putem vedea. Un loc special, cum ar fi Paradisul! Dumnezeu sã-l ierte!”, completã un coleg al sãu.

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]