Cerul albastru de-l vedem, sta colo-ntins in vale.
Aici e-un pic mai zvapaiat - furtuna ne-a iesit in cale.
Si a tot traznit, a tot tunat, plangand deopotriva.
Chiar si o casa a tot lovit, cu-o forta agresiva.
Dar casa (oare lucru sfant?) nu a cedat in pripa.
A indurat, a rezistat si ziduri nu se strica.
Si-acum ca poate a plecat, de tot, de-aici, furtuna.
Doi oameni parca ies in loc, ca sa repare acuma.
Vor construi ce a fost smuls, vor curata si-n curte,
Vor invata, din ce a fost, cu soarta sa se lupte.
Caci impreuna poate sunt tot ce-au mai bun pe lume
Ea pentru el, el pentru ea - iubire fara nume.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
E amuzant cum tocmai furtunile ne definesc personalitatea si ne fac sa ne cunoastem pe noi insine. Atunci renuntam la masti (cel putin cu noi insine) si vedem cine suntem cu adevarat... si ce ne dorim de la viata.
