Din patosul vieţii întâmplãtor sau nu,
o unda, un vis, o noapte în doi
Femeie , tu esti infimã fiinta
O soapta pierduta in praf si noroi
Ce duce cu sine doar şoapte si ploi.
Cuvântul iti este dulce si las
Plãcerea fiindu- ti o armã divinã
cuvântul tau cantarindu- ti doar vina
Esti lut din rasina cu tina.
Si goalã, esti o vioara sublima
Cu forme angelice ce canta duios
Fecioara, mãicuţã, sora si casta
Iubind cu natura ta a trandafirilor miros
Nu dormi niciodatã, ci visezi adormind
Ochii- ti sunt grãdini de jivine si cicori .
Curata ca viaţa ce zboarã în zori
Si plinã de misterul iubirii
Având în aval peste marginea firii
Umane nevoi, umane erori.
Femeia prin dans si prinzand înţelesul
duce cu ea pe cãrãri neştiute
Si dorul si ploaia de flori inundatã
Asa cum n- a fost înţeleasã vreodatã
Si de ar fi, cine- ar pricepe?
Si cade în dor frangandu- si menirea
Si visele ei sunt toate mai triste
Cu maci si scantei îşi înfiripa privirea
Si plansetul ei, e o muzica trista.
Prin arome din Orient
Proverbial ma intreb tot mereu
Tu ceea ce plãcere daruiesti
Vazut-ai cat de sublima esti
Cu decolteu?
De fiecare datã cand zâmbetul tau
Aprinde în inimi iubire
Tu blândã povarã a unui zeu
cu al tau har vei fi mereu
Povestea întâmplata din fire.
Din coapse fiinta tu nasti
Fiind o- nclestare de chin si armonie
Si toata iubirea tu o împarţi
Sa- ti fie cuib si lãcaş de bucurie.
