Ploua tembel cu fiori de toamna
cu amorfe stiluri de frunze zbarcite,
Ploaia cade cu galeti de absente
din iubiri consumate fara prezente,
si creieri ce gandesc in viniluri colorate
cu movuri, ruginiu si iubiri lepadate.
Suflete vesele ce sunt vesele doar un anotimp
apoi cad ca stelele curgand in nimic;
Nihil sine Deo si toamna confuza,
filozofic scriind fara note si fara de muza,
Ma intreb ce sa pun pe paine,
un gem de tomna si de filozofie
in diminetile cu pisici aristocrate
ce torc pe muzica si pe poezie.
Poetii
tristi, incercati si vietuind fara rost,
ce sugruma cuvinte si au viata pe dos,
se plimba in minti palpand cu degete
plansetul toamnei in sfere poetice.
Apoi de toamna zambind dureros,
cu cerneli vinovate si pacate si os
poeti fecundand ce nu poate femeia,
ce au sansa de a descuia
lumea cu cheia.
Pe poduri trec fete ce leaga
lacate
descantand suflete de pacate,
Si iubitii ce trec fac juraminte
si calca apoi in picioare
morminte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Toamna deschide sufletele spre poezie. Tristeţea este aparentã, ştiu stelele.
