Sunt multi morti si raniti in tabara noastra. Un molotov, a bagat spaima in noi. Piciorul meu a fost sfaramat de o lance de fier,lunga si taioasa, precum cea care a chinuit trupul unui mucenic din calendarul ortodox. Suntem toti plini de durere ca nu se mai face ziua. E intuneric bezna si luminile din suflet,palpaie in opaite de piatra. Ne-am intors la durere si stim cum sa o manipulam si sa ne prefacem ca ea nu exista.O acoperim cu munti de seminte si de floricele si ne tolanim pe divanul rosu, spunindu-ne ca suntem imuni la tot ce este exterior corpului nostru. Dar de fapt, nu facem decat sa ne pregatim mutilarea. Mutilarea sufletelor nostre si pe a celor din jur. Tacerea se lasa peste biserica. Am iubit la un moment, catolicismul , cum am iubit si ortodoxia. Savuram ca pe o prajitura italiana, Messa lor. Era atat de vie si plina de ordine si de speranta! Dar cand m-am trezit la realitate, am vazut o mare urgie in spate si am ramas la talpa altarului, sa imi plang pacatele, cate zile voi mai avea.
