Crengile lungi si aproape uscate isi fac numarul de umbre la fereastra mea. Luna e mai mare ca oricand. Vantul insufleteste picaturile adanci de ploaie...
Era ca intr-o arie de muzica gotica, in care fiecare bataie a timpului are propriul sunet, iar fiecare sunet mi se infunda in oase.
Si ploua...
Perdea de ploaie in fata ochilor mei ca sa nu vad, sa nu fug vreodata prea departe... Picaturi lucind ironic in luna imi cresteaza obrajii, pe cand incerc sa mai privesc o data.
Dar nu.
Nu e nimeni...
Gloantele ploii au ciuruit scutul gros de ceata...
Cine trage?
Stancile sunt prea departe.
De unde trage?
Copacii sunt prea batrani ca sa tina altceva decat niste ciori uriase si natangi..
Ce naiba se intampla?
Incerc sa atipesc in fotoliu, dar inima incepe sa accelereze. In casa se lasa deodata un miros inecacios de sulf...
Intr-o clipa, simt mainile sale cangrenate curgandu-mi pe par, pe gat, pe piept... Pielea mi se strange in respiratia rece de cadavru. Urmele putrede ale atingerilor sale imi zdrelesc carnea.
Nu ma pot ridica. Nu pot sa strig. Nu pot sa misc nicio parte a corpului, de teama sa nu imi smulga vreun deget, vreun brat, in timp ce ma “mangaieâ€...
Stupoare...
O mazga imputita ii urmeaza cu fidelitate fiecare pas. In sfarsit, se opreste pe fotoliul de langa semineu, cu fata spre foc... Caldura face mirosul insuportabil. Ma simt ca o evreica stand la coada pentru gazare...
Incet, scot telefonul din buzunar. Reusesc sa formez numarul Luizei.
-Alo ? Unde esti ? incercam cu totii sa dam de tine..
-Nu pot sa...
-Alo? esti acolo?
-Ajuta-ma... Nu mai pot sa...
-Nu te aud...Sunt in metrou.. Se intrerupe. Te sun cand ajung acasa. Ai auzit? Alo?...
Dimineata, tarziu, ma trezesc in fotoliu, cu telefonul in mana. Ultimul apel: Luiza...
Afara ploua cu galeata. Ciorile par sa nu fie deranjate, in stangacia lor...
O sun degraba pe Luiza, intreband-o ce am vorbit seara trecuta...
-Ce am vorbit ?... Deja ai uitat ? Ar fi un miracol sa uiti asta... Sa uiti tot..
-Deci? Spune odata!
-Ok ok...Prima oara m-ai intrebat cata vopsea sa folosesti doar pentru varfuri, iar apoi ai iceput sa imi povestesti despre despartirea voastra...IAR... Hmm.. esti sigura ca vrei sa reluam asta? Nu te vad prea bine sa stii... Mai bine spune-mi ce opera de arta ai facut din parul tau. Alo ? .. Alo mai esti??
Privesc catre camasa lui, care statea inchitita pe canapea.Si-a uitat-o acum multe..multe zile...
O imbrac cu grija, sa nu ii sifonez parfumul si ma asez in fotoliul meu...
In spatele fotoliului, pe podea , vad parul meu taiat , vopsit intr-un ciocolatiu deschis. Tubul de vopsea era rasturnat pe masuta. Dar nu imi pasa de nimic...
Pieptul ma ustura... Imi desfac incet camasa si vad urmele de ieri, de cand m-am oparit cu o cafea fierbinte... Ce ciudat...
Cuibarita in fotoliu, privesc flacarile aproape stinse...Parfumul camasii sale ma invaluie din nou intr-o tristete ranceda... Lacrimile curg, pe un drum parca stiut.. Am plans mult aseara...
Oare cand o sa il uit?...
Cateva lemne se pravalesc din gramada... Ar fi putut sa fie un dezastru...
