Dintotdeauna mi-a placut sa ascult povestea fara incheiere care se numeste “Stiintaâ€. Este vorba despre stiinta aceea care insumeaza toate ideile, teoretizate/demonstrate sau nu, care, puse laolalta, traseaza liniile generale ale terenului nostru abstract.
Infinit, minus infinit sau zero absolut... ce poate fi mai remunerant din punct de vedere gnoseologic decat “a sti†sau “a cunoasteâ€? Multi sunt de parere ca “a demonstra†este ceva mult mai presus decat “a stiâ€, pentru ca prin parcurgerea unui algoritm de demonstrare, generam “fenomenul†de intelegere â€" acceptare, adica o concordanta din punct de vedere logic cu acceptiunile si puterea de gandire a multimii-receptor. In consecinta, o apreciere justa a ceea ce este demonstrat tine de niste relatii subrede de cauzalitate.Insa, demonstrarea insasi se bazeaza pe lucrurile deja stiute. Deci, avem de a face cu o relationare a lucrurilor dobandite la nivel cognitiv, indiferent de modul in care aceste cunostinte au fost dobandite sau folosite ulterior.
Omenirea este o familie mare, cu multi copii, care isi duce zilele undeva intr-o casa cu acoperis de ozon (din care mai pica din cand in cand cate o tigla), cu multe camere si coridoare. Avem garaj, avem hambar, pivnita, gradina mare, foisor, piscina si, in general, tot ce ne trebuie pentru o viata mai mult decat decenta. Dar, momentan, ceva pare sa nu mearga atat de bine. Oare suntem prea multi ? Oare nu ne-am organizat bine gospodaria? Sunt multe astfel de intrebari... Dar, oricare ar fi raspunsul, sunt sigura ca, daca fiecare si-ar face treaba bine in particica lui de ograda, totul ar fi mult mai organizat si mai placut. Trebuie doar sa ne gandim mai bine si sa incercam sa abordam lumea si in alte modalitati decat cele imediate pentru mintea noastra.
Sunt de parere ca cel mai de pret lucru al oamenilor este puterea de a gandi. Ea este capacitatea de a patrunde atat in realitatile exterioare, cat si in cele interioare “euluiâ€. Este predicatul tuturor propozitiilor care se tot inlantuie, de mii de ani, alcatuind un manuscris despre tot ce a fost si este cunoscut si dedus de om.
Gandirea este o lada de zestre. Prin nestematele ei “eu†am capacitatea multidirectionala de a naste noul din vechi.Cu alte cuvinte, ne putem gandi la absolut orice, oricand, oriunde si inapoi, dar nu si oricum, deoarece “noul†depinde de “vechiâ€, iar ce e nou intru totul exista separat de realitatea perceputa de noi... In consecinta, gandurile noastre calatoresc pe o singura magistrala: cea de logica (acel fenomen care face ca lucrurile sa nu poata fi deduse independent, ci numai prin interrelationare).
Asa se intampla faptul de a judeca. Noi judecam in functie de ceea ce stim, iar ceea ce stim este un derivat al judecatii noastre. Este un fel de “du-te â€" vino†pe o poteca atat de umblata, incat mereu avem impresia ca este cea corecta (pentru ca este cunoscuta), si , ca atare, mereu ne va conduce catre un rezultat evaluabil din punct de vedere logic.
Insa, este de la sine inteles ca niciun algoritm nu poate da gres atata timp cat se respecta regulile de functionare. Algoritmul nostru este gandirea, regulile sunt facute de noi dupa experientele si lucrurile invatate, iar rezultatul nu poate fi altul decat unul in conformitate cu regulile stabilite. In mod independent de corectitudinea rezultatului, noi cautam sa mentinem acelasi sir “daca..., atunci...â€. Daca rezultatul nu se incadreaza in aria valorilor scontate, sau daca un rezultat evaluat obiectiv nu conduce la gasirea de alte rezultate pentru alte probleme, atunci se cauta “repararea†algoritmului. Asta numesc eu a fi efectul “cauza-efectâ€. Suntem atat de obisnuiti cu tiparele exuzate, incat nu ne e deloc usor sa ne desprindem uneori si sa privim lucrurile denudate de perceptiile noastre imediate.
Avem de-a face cu o singura lume, si totusi o despartim in doua. Lumea este realitatea asa cum exista ea (nascuta, creata sau pur infinita), iar cele doua parti pe care le-am creat provin din modul in care noi incercam sa cunoastem aceasta lume : prin reflexia ei in perceptiile noastre si prin ideea vaga a ceea ce poate exista dincolo de cenzura simturilor.
parerea mea, pur subiectiva: Omenirea se identifica momentan cu mintea si se defineste ca fiind ceea ce gandim, dar se vor consuma toate gandurile, se vor demonstra toate teoriile si vom ajunge sa ne intrebam cine suntem. Ce defineste un om.
Momentan important e sa gandim, mai incolo o experimentam altceva.Un exemplu: umanul se revolta prin nebunie. Dar si din nebunie se nasc genii. Si tot asa. Totul e ca sa ne descoperim. E cum trebuie sa fie. E drumul nostru.
mi se pare mie sau nu prea accepti alte pareri?
remunerant... este un cuvant, dar l-ai folosit total gresit.
rezuma-te la ce cunosti, iar "logica" ta, scuza-mi inbdrazneala, nu are nici o logica.
Felicitari totusi pentru vehementa cu care iti sustii punctul de vedere... oricare ar fi acela.
iar pt mine, ceea ce am scris nu e o parada de cuvinte, atata timp cat fiecare fraza a fost nascuta in idee, in gand, in deductie si in pulsul de logica si de abstract.
si inca ceva. am inventat si eu cuvinte, asa cum unii oameni, necunoscatori de gramatica, i-au schimbat regulile. eu de ce nu mi-as permite sa creez un pic? era doar pt un eseu..
Imi cer scuze ca ti-ai pierdut timpul citind creatia mea.. si de asemena, imi cer scuze daca a fost nevoie sa regreti ca ai citit.
Inseamna ca ai citit doar "la suprafata"...
Dar e ok. nu esti obligata sa fii de acord cu mine.
Si cat despre diacritice, nu le am instalate si sincer niciodata nu le-am folosit.
Le voi folosi NUMAI pt redactarea lucrarii de licenta.
Filosofia mea se apropie de cea a lui Hegel.
Este putin mai abstracta decat pare.. dar cred ca gandirea omului poate atinge si alte valente.
Si da, gandirea este un predicat. este o metafora. nu poti contrazice o metafora.
CAUZA: lipsa diacriticelor
folosirea unor cuvinte inventate (denudate, exuzate, remunerant),
gândirea nu poate fi predicat,
realitãţile nu pot fi interioare sau exterioare ori nãscute,create sau infinite, neadevãr precum cã am gândi logic
nonsensul efect cauzã-efect
EFECT: puţinele afirmaţii sustenabile fac din text o ''paradã'' de cuvinte.
