Mi-am cumparat doi paienjeni
ca sa mi-i pun
in urechi.
Pe cel mic
l-am pus in urechea stanga,
ca sa imi sopteasca despre cum
sa uit,
sa fug,
sa prind,
sa caut,
sau sa ma trezesc din visul tau.
Pe cel mare
l-am pus in urechea dreapta,
ca sa teasa
o panza deasa,
din caramizi de ganduri,
pe care numai eu
sa nu le pot darama.
Caci gandurile mele,
atat de stralucitoare si flamande,
te-au imbracat muscandu-ti
lutul.
Iar eu,
eu nu trebuie sa pot sa le daram,
caci te voi vedea despuiat,
iar oamenii despuiati
nu mai pot preface
desertul in ocean,
si toti serpii ar muri de sete...
Iar eu as fi o vaduva neagra,
impiedicata
in panza mea de ganduri
pe care tu
si numai tu
ai reusit sa le darami...
intr-adevar,despre asta e vorba.. mintea crede ce vrea inima sa simta.. daca mintea descopera falsul, inima inceteaza sa mai bata. trebuie sa functioneze ambele la unison, altfel supravietuirea devine dificila sau chiar imposibila...
multumesc pt parere..
