Întâlnire cu tristeţea
Mi-am îmbrãcat triteţea-n ie albã,
I-am pus în pãr o floare de cireş,
La gât, din lacrimi i-am fãcut o salbã,
Şi-am mers prin lume, nu am avut de-ales.
Cafeaua am bãut-o pe din douã,
(I-am dat şi ei, pe când stãteam la sfat)
De multe ori, a luat un bob de rouã
Şi-n suflet, peste-un foc mi l-a lãsat.
Oftatul era clipa când preaplinul
Durerilor încet se rãsfira
Din locul de unde-a izvorât veninul
Şi-a ars tot ce-a trãit inima mea.
Şi îl lãsam sã curgã peste vreme,
Şi el, la loc, încet se aduna,
Tisteţea nu uita ca sã mã cheme
Din când în când şã stau la poarta sa.
Se îmbrãca în ia mea cea albã,
Şi mã lua de mânã surâzând,
,,Eu sunt prietenã cu lumea-ntreagã,
Şi toţi îmi stau la poartã, rând pe rând!â€
Şi-aşa, de câte ori o simt prin umblet
O clipã mã opresc sã o salut,
Îi deschid poarta s-o las sã-mi intre-n suflet,
Iar de-i grãbitã, e tot ce mi-am dorit.
Lili Şipoteanu / 01. 10. 2017
|
