Se-ascunde ploaia prin clipele de toamnã,
Semn cã s-a-ndrãgostit demult şi ea
De-un nor pribeag prin frunzele de-aramã,
Fãr-a afla vreodatã cineva!
Şi rãcoreşte-ncet pe fiecare,
Luând cu ea şi lacrimi care-au curs
Când gânditori am strâns la piept o floare
Şi ne-am pierdut o clipã într-un vis!
Alunecã sfioasã prin iubire,
Se-aşazã-n tainã pe un suspin ascuns
Şi cautã un colţ de fericire
Şi-un soare ce-a uitat calea spre-apus!
Dar... urcã-ncet pe-o aripã de vânt
Pân’ la cetatea norilor de dor
Şi-acolo se preumblã aşteptând
De la iubirea ei… doar un fior!
Ca sã-l ascundã prin frunze şi prin flori,
Cãci numai ea, azi, ştie ce înseamnã
Sã te topeşti de dor printre ninsori…
Şi sã trãieşti marea iubire-n toamnã!
