Nu mai mi-e teamã de costume negre
croite pentru noaptea asta, special,
nici de schelete scârţâind funebru
în timpul unui dans la acest bal,
Ba chiar zâmbesc când feţe înnegrite
cu ochi holbaţi şi gura într-o parte
se sperie şi râd apoi cu lacrimi.
Uite, copiii nu se tem de moarte!
Strigoii? Sunt cuminţi şi chiar simpatici.
Zmeii şi monştri â€" inşi de catifea!
Iar dimineaţa coase, mãturi, coifuri
se-ntorc în ladã şi-s uitate-un an în ea.
Aşa c-a început de la o vreme
deşi, desigur, nu-i prea creştineşte,
sã nu mã mai îngrijoreze Halloween-ul.
Un sigur lucru mã mai îngrozeşte:
Acest macabru carnaval cotidian
cu cãrţi şi conştiinţe agãţate-n pom,
cu tot mai mulţi dovleci în loc de cap,
şi cu vampiri ce poartã mãşti de om.
