Din turla vechii biserici,
de leat cu cãmaşa strãbunicii mele,
sunetul vioi al clopotului
sparge şi aceastã dimineaţã în bucãţi
pe care le împarte dupã aia,
în pãrţi egale,
copiilor care merg la şcoalã.
Şi astfel, fiecare copil
are ascunsã în ghiozdan
câte o bucatã din Rãsãrit
şi câte una din turla atât de veche
a bisericii care, în fiecare dimineaţã
se împarte cu bucurie,
în pãrţi egale,
copiilor care pãşesc
atât de nevinovat spre viaţã.
Dar ora de Religie nu mai e obligatorie,
Istoria nu mai e obligatorie,
Limba românã nu mai e obligatorie,
Å¢ara, Poporul nu mai sunt obligatorii,
Pãrinţii nu mai sunt nici ei obligatorii.
Mai sunt obligatorii doar drepturile omului.
-Ale cãrui om? a întrebat turla vechii biserici.
-Nu ştiu! a rãspuns cãmaşa strãbunicii mele.
-Nu-i nimic, - s-a bãgat în seamã clopotul â€"
eu voi continua sã împart dimineţile şi turla.
Aşa mi-a poruncit Înviatul, Învingãtorul.
Copiii, şi cei de azi, ca şi cei dintotdeauna,
sunt bucuroşi sã-mi primeascã obolul.
