Motto: În cetatea postmodernã
Calea de parcurs e ternã,
Strãzile-s fãrã valoare,
Nu mai au indicatoare.
Discret prezentã-n orice colţ de stradã
Iubirea geme, tristã, în durerea ei,
privindu-ne cum ne-agitãm prin mall-uri,
strivind sub tãlpi stãri, sentimente şi idei.
Maşina fuge pe şoseaua moartã -
tehnologie grea de tablã şi de fum,
iar de se crede operã de artã
nu-i vina ei, ci-a unui veac postum.
Zâmbind ironic de pe-un soclu-n trepte
statuia vreunui biet erou de toţi uitat
zilnic, în demnitatea-i ignoratã
se mirã de sintagma â€ţom civilizatâ€.
Şi timpul curge mai rapid la vale
cu facebook-uri, tablete şi mobile,
fast-food-uri, pub-uri, sãli de coafare,
prin inimi pustiite, seci, sterile.
Un cerşetor trimis, poate, din ceruri
întinde tandru mâna cãtre viitor.
Trec morţi pe lângã el, grãbiţi şi negri
Şi îi întind, cu gesturi goale, banul lor.
Biserica, uitatã-n colţ de vreme,
mai trage clopote târzii, fãrã ecou,
cã morţii-s surzi, timpanele li-s sparte.
Le mai aude doar statuia de erou.
Şi timpul curge mai alert la vale,
şi-n unda lui cadavre calde-nşirã,
şi oamenii,-n statistici, cred cã-s vii
doar pentru cã inspirã şi expirã.
|
