Dintr-o stâncã-adânc crãpatã
Cu muşchi verzi acoperitã,
De o salcie înaltã
Strãjuitã,
Iese-un firicel de apã
Şi prin iarbã drum îşi catã
Spre o albie mai latã,
Pietruitã.
Lunecând pe stânca roasã
De a timpului cãrare,
Apa curge-încet, voioasã,
Sclipitoare,
Spre o albie colţuroasã,
Nici înaltã, nici prea joasã,
Şi zâmbeşte luminoasã
Cãtre soare.
din volumul
â€ţGhiduşii de adolescentâ€, 1984
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc pentru aprecieri şi observaţii, domnule Bebe, domnule Romulus Lungan.
Rolul unui cenaclu este de a corecta sau aplauda lucrãri noi şi propunerea lor spre diferite forme de cunoaştere.Venind cu o lucrare publicatã nu putem spune decât cã are al doilea gir de recunoaştere cu toate cã asocierea â€apa curge-ncet voioasã†mi se pare puţin antagonicã,la limitã ,dar încet înseamnã încet iar voios nu prea este încet.Îmi place !
