Te sãrut copiliţã cu zâmbet angelic
pe petale, pe frunte, pe joc, pe stamine,
pe întregul decor elegant şi feeric
ce-l poartã-n cosiţe primãvara din tine.
Sãrut ochii-ţi blânzi, adolescentã sfioasã
ce înveţi cu rãbdare sã zbori şi ţeşi vise;
eşti atât de candidã, aşa de frumoasã…
ca un buchet de flori spre luminã deschise.
Sãrut castitatea-ţi, suflet dalb de mireasã
ce pãşeşti spre altar într-o datinã veche
demnã şi seninã, nobilã, graţioasã,
la braţ cu acela ce ţi-a fost dat pereche.
Îţi sãrut pântecul ce-ţi dospeşte urmaşii
precum un aluat care creşte-ntre stele
ţie, mamã, ce-n lacrimi îţi creşti copilaşii
şi apoi îi înveţi sã pãşeascã pe ele.
Sãrut mâna, bunicã cu dor ce se lasã
peste fii şi nepoţi, peste soţul din groapã,
şi-ţi mai sãrut anii ce pe umeri te-apasã
precum un ulcior de lut, adânc, plin cu apã.
Îţi sãrut Chemarea din adâncul fiinţei,
monahie smeritã, feciorelnic destin,
de a zbura liber, cu fiorul credinţei
de pe-un pisc pe un altul, tot mai sus şi mai lin...
Vã sãrut smerit pe cruci, strãbunici de pãmânt,
ce-aţi fost cândva fete, neveste, mame, surori -
Eve ce veţi învia într-o Zi din mormânt
pentru o lume numai din iubire şi flori!
|
