Vãd
pe partea nemuşcatã a mãrului
lacrima dulce-amãruie
a cuvintelor tale mângâietoare
prelinsã în rana
coastei care-mi lipseşte,
urmele paşilor tãi graţioşi
imprimate în huma-mi însetatã
de buzele suave şi fierbinţi
între care soarele, sângerând şi timid,
îţi rãsare şi apune
cu gesturi de cavaler rãtãcitor,
o tulpinã de cer înflorit
în seninul galactic
al privirilor tale amãgitoare
şi degetele delicate ce ţi-au obosit
culegând stele coapte,
o secvenţã candid înmãrmuritã
din visele-mi nefinisate
despre jocuri roşiatice ascunse
sub cãmaşa de noapte
a comportamentului tãu nocturn
de comete ce-ţi strãbat
asfinţitul de deasupra
uterului şi aşternutului,
imaginea sânilor tãi fecunzi
înmugurind discret şi tandru
precum un aluat al norilor aprinşi
din scânteia unei tristeţi
cu chip de zâmbet,
o razã de lunã rãtãcitã
prin taina firelor de pãr
ce ţi se prãbuşesc ca o cascadã taciturnã
peste nobleţea umerilor dezgoliţi,
un zbor de pasãre rãnitã
sculptat în pelvisul
care îţi sprijinã
dezamãgirile şi carnea,
pielea şi destinul,
viciile şi sublimul,
o nedumerire dãltuitã
pe reverul felului tãu de a fi...
şi o floare.
