cine a spus cã deşertul de nisip
este un pãmânt sterp
a minţit.
tocmai în acest teren pustiu
se adâncesc în voie rãdãcinile infinite,
fãrã de rod şi fãrã de tupinã
uscate de venirea timpurie
a toamnei.
nu au nevoie de apã.
cu aceastã aparenţã nudã
a nisipului de culoarea pielii
omul îşi contopeşte existenţa,
alimentând cilindrele pustii
ale rãdãcinilor ruginite
cu seva propriilor miraje şi iluzii
şi devenind, la rândul sãu,
un nisip ce cautã înverşunat
un fluviu - poate oglindirea
unui sine, poate o artã sau
poate chiar o viaţã,
care sã curgã purificând prin
trupul sãu odatã cu trecerea timpului.
şi-abia când toamna vine cu adevãrat
peste deşert îşi va da seama
cã rodul irosirii acestor iluziii fugare
este numai o plantã veştedã cu formã
abstractã pe care el
a ajutat-o sã se dezvolte,
crescutã absurd de uriaş
într-un pustiu fãrã sens, ce încearcã
sã punã stãpânire obsesiv pe mintea lui,
iar apa atât de mult doritã
a fost singurul miraj ce i-a aparţinut
în totalitate.
dar nu-i nimic. în curând,
va veni iarna, şi totul se va metamorfoza
într-un deşert de zãpadã.
30 august 2015
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc din nou pentru apreciere, Mihai! Da, poezia mea pare într-un fel lipsitã de acea emoţie artisticã purã pe care ar trebui sã o trezeascã cuvintele din text ... Am zis sa incerc ceva diferit. Multumesc!
Finalul. Finalul e super! :))Ah, şi restul, dar am iubit mereu *twisturile*, şi ãsta o fost unul *bitter-sweet*. Îmi place când foloseşti deşertul ca vector pentru mesaj, cred cã se potriveşte bine cu stilul tãu specific de scris. Oricum, poezia ta e în sine *bitter-sweet*, dacã nu poţi gusta mesajul pare fadã, deci se potriveşte bine deşertul. Poezia asta este ceva mai exoticã faţã de restul totuşi, cred. Mie îmi place! :)
