într-o lume întoarsã pe dos
omul e prefãcut în prada
propriei umbre,
o bucatã cenuşie de adevãr
ce îl urmeazã ca o
coadã
şi pe care o proiecteazã involuntar
cãtre asfaltul alcãtuit din 7 miliarde de umbre;
o pradã a unui iepure uriaş
de care fuge în cãutare
de luminã,
dar în al cãrui pântece se refugiazã
de teama unei raze prea
puternice
ce ar putea scoate la ivealã
urmele de muşcãturi lãsate
de milioanele de pui ale acestui
animal ce lipsesc din imaginea
fragmentarã şi irealã
formatã despre sine.
nu mai este nevoie ca
oamenii de ştiinţã sã creeze
o viaţã pe lunã.
luna este deja populatã
de miliardele de feţe pe care
omenirea
le-a pictat pe suprachipul ei,
de mãştile amãgitoare aruncate
pe înfãţişarea luminilor din întuneric,
ce joacã singure rolul
perfecţiunii.
nu avem de unde şti dacã nu cumva
însãşi sfera ce adãposteşte
lumina albã ca o carapace
nu este numai o proiecţie
a imaginii pãmântului
despre sine.
27 august 2015
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ok, sunt surprins cã îmi mulţumeşti pentru interpretare chiar dacã nu ţi-am spus încã cum o interpretez...apreciez asta! Din pãcate, pentru mine cel puţin, mare parte din oameni sunt luxofagi. Eu în mod special sunt unul...poate fiindcã asta e natura omului...partea rea e cã nu o *integreazã* în sine, ci pur şi simplu o mãnâncã şi apoi se scapã de ea. Nu vreau sã vorbesc în numele lumii, dar aşa o vãd eu...Oricum, abia aştept urmãtoarea ta poezie! Bravo!
Din nou îţi mulţumesc pentru apreciere, MIhai, si pentru interpretare! Urmez orice sfat ce imi poate imbunatati poezia. Depinde de noi felul in care gestionam intensitatea luminii. Unii o imtegreaza in sine, altii o ignora, altii sunt coplesiti de ea.
Asta poate fi bine sau rãu în funcţie de poezie...şi de stilul ei...spre exemplu, în naturalism nu prea gãseşti interpretãri multiple(generalizat la artã, naturalismul nu era conturat la poezie). La tine loveşte cuiul direct în cap, fiind foarte de bun gust acolo...pe scurt, îmi place...poate nu la fel de concentratã şi mai deschisã(şi mai grea de asemenea), dar frumoasã. :)
Hmm, mi-ai urmat sfatul! Sunt surprins - cenuşiul Lunii. Sã nu uitãm totuşi cã ţestoasa poate întrece iepurele uneori, fãrã sã fie mâncatã, şi dupã progresele culturale recente(nu tehnologice), analogia se potriveşte. Mã întreb doar dacã lumina-i prea puternicã pentru ea...Înapoi la poezie, îmi plac sinecdocele, iar când am întâlnit una aici ca mijloc de interpretare, am fost entuziasmat. Ceea ce voiam sã zic este cã textul poate fi interpretat în multe moduri...
