Timpuri grele împovãreazã umerii vechii ţãrâne,
Când nu ştim ce foc aduce lumina zilei de mâine.
Veşnic cântã orologiul lumii pline de sfârşituri,
Pe când viaţa îşi încheie simfonia doar în chipuri.
Oameni fãrã de valoare furã pâinea unor neamuri
Şi se roagã în biserici purtând fel şi fel de hramuri;
Într-o lume-n care unul calcã viu peste dreptate,
Tot acela se-amãgeşte nãziund spre demnitate.
Şi mari vise îşi destramã firul fãrã tãlmãcire,
Pierzându-şi apoi lumina într-un hãu de amãgire;
Cei ce cautã frenetic cheia tainei cãtre soartã,
Îşi fereacã pe vecie simpla fericirii poartã.
Timpul trece fãrã milã şi în goana lui amarã,
Omenirea înnebuneşte în trecerea ei fugarã.
Însãşi viaţa e o luptã pentru rostul ei în lume,
Cu stindardul de izbândã doar uitarea unui nume.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da, asa este, era printre primele mele poezii. :) Multumesc frumos pentru apreciere!
Poemul este îndrãzneţ,tema vizeazã un subiect extrem de evident şi clar dar haina ce-l îmbracã nu este suficient de expresivã la nivelul percepţiei de etichetã! Ai potenţial,ai talent.Cultivã-l!
