În orice toamnã, în Brumar
Din cer s-aud gâşte mai rar
Şi frunze mai puţine cad,
Iar rugurile ard şi ard.
Este mai gol şi mai pustiu.
În orice toamnã e târziu
Cum e o searã ce s-a stins,
Cum e o soartã care-a nins,
Cum e o iarnã-n început
Când s-a-nãlbit cleiosul lut
Prinzându-se iar de picior
De simţi cum morţile îl dor;
Şi glasurile mute cum
Rãmân în urmele din drum,
Şi vremea în genunchi prin glugi
Înţese firele de rugi...
În orice toamnã, în Brumar
Plâng dupã stoluri ochii iar
Şi geme cugetul incert
Cã viaţa poate-i un deşert...
Victor Bragagiu
victorbragagiu. blogspot.com
