Baba Dochia-i de vinã
Ori mai ştiu care mãtuşã
Cãci Prierul se terminã
Când el parcã bate-n uşã.
Încãlzirile globale
Ca au oare cu Odochii
Cã din deal şi pânã-n vale
E un frig de-ţi iese ochii.
Toţi fac scimb de ilustraţii
Cu narcise şi cu roze
Care-s false din substanţe
Ca şi versuri dupã poze.
Timpul e ca toporaşii
Sã salute lãcrimioare,
Dar copacii-s ca ocnaşii
Supãraţi de-aşa rãcoare.
Râul rãu mai surpã malul
Şi se tulburã în urã,
Mai încearcã-n van podbalul
Sã-ncãlzeascã prin naturã.
Nu ştiu dacã brebeneii
Au plouat la noi acasã...
Înflorirã dediţeii
Şi ruscuţa mãtãsoasã?..
C-aici prin pãduri strãine
Nu sunt zmei ca sã cuvânte,
Poate-un urs urlând de bine
Ţine-n scoarţã gheare-nfipte.*
Sãturat şi eu de-omãturi
Cu rãcelile şi junghii
Aş urla cu el alãturi,
Dar nu-s ascuţit la unghii.
Deci îl pun în poezie
Poate c-o sã-i fie leacul
Libertatea de-o sã-i vie
Cã se chinuie, sãracul!
Suflu nasul ca pe-un flaut
Şi pe foaie versuri stoarse,
Poze ieftine mai caut
Sã le-ascund - cã-s tare false!!!
*În Siberia este o zicalã: †Ce urli
ca ursul în aprilie?â€. Curios, am întrebat
ce înseamnã fraza. â€Ursul - mi-au lãmurit -
toatã iarna doarme. Bineînţeles cã
nu-şi face nevoile câteva luni. Deci
nevoia devine în el ca o piatrã. Când iese
din bârlog primul lucru pentru dânsul este
sã se elibereze. Dar nu e chiar uşor.
De aceea ursul îşi înfige ghearele în copac
şi urlã în toatã pãdurea... de plãcereâ€...
Şi... sincer!
