Ce este frica? Ea este o emotie ce accelereaza bataile inimii si ritmul respiratiei, iar mainile tremura si sunt reci. Frica afecteazã, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi rãspunsurile noastre. Dacã am putea sã transformãm frica, am reuşi sã ne transformãm pe noi înşine şi în ultimã instanţã am reuşi sã transformãm lumea. Ne este fricã de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate întâmpla în viaţã. Ne este fricã de ceea ce noi facem sã se întâmple în viaţa noastrã sau a altora. In esenţã ne este fricã de viaţa însãşi.
Dar nimic nu se compara cu frica de a iubi! Ea este atat de puternica incat, incet si sigur, ti se strecoara in viata si in inima. Începi sã crezi cã e normal sã fie acolo, permanent, începi sã crezi cã bucuria e o iluzie, un vis, o utopie, începi sã crezi cã iubirea e doar un concept poetic care nu existã în realitatea tridimensionalã.
Trãieşti, savurezi fiecare clipã, construieşti castele înalte din visuri , unde nu dai drumul nimãnui, aştepţi ceva frumos sã ţi se întâmple, fiindcã ştii cã meriţi, dar eşti fericitã, cu adevãrat fericitã şi nu ai schimba practic nimic, în afarã de acel sentiment cã iti lipseste ceva… Dar într-o zi , complet pe neaşteptate apare cineva în viaţa ta, mai exact apari tu în viaţa cuiva, fiindcã porţile castelului tãu sunt prea înalte şi nimeni nu poate patrunde înãuntru, astfel el devine ca o patã de culoare care îţi coloreazã existenţa cu grija sa, iar tu te uiţi la el şi te gîndeşti: ,, Nu, cu siguranţã nu e persoana potrivitã sau mai bine zis EU nu sunt persoana potrivita... â€. Însã EL atît de tare îşi doreşte sã îţi umple existenţa cu prezenţa sa, iar tu accepţi fãrã nici o emoţie, gîndindu-te cã e doar un tovarãş trimis sã îţi coloreze singurãtatea. Dar aceastã culoare începe sã se intensifice, pana în clipa in care realizezi cât de indispensabilã şi esenţialã este prezenţa lui în viaţa ta şi începi sã te gîndeşti la el permanent.
Dar teama nu a disparut... E prea puternica, e peste puterea ta de-a o face sa nu mai fie! Si asta pentru ca mintea ti-e plina de intrebari: â€ţ De unde ştim cã iubim cu adevãrat? Iubirea nu ar trebui sã fie doar una? De unde stim ca suntem cu adevarat iubiti? â€ţ
Sunt prea multe întrebãri, ştiu. Dar cum se învinge teama asta de a-ţi arãta sentimetele? De a-i spune ce simţi?
Oare de unde vine teama asta? Cum se “vindecãâ€? Existã persoane care nu vor avea niciodatã curajul de-a spune ce simt? Dacã existã, sper sã nu mã încadrez şi eu în aceastã categorie, deoarece …
Cândva, Undeva, Cuiva... aş vrea sã-i spun tot ce gândesc şi sã-mi arãt sentimentele, fãrã sã-mi mai fie teamã. Candva...intr-un viitor apropiat, as vrea sa-i spun Undeva....intr-un loc numai al nostru, Cuiva...ca il iubesc...fara teama...fara limite!
