Este atat de obositor sa porti o masca a fericirii... Simti ca te sufoci, ca nu mai poti rosti cuvintele, ca ti se ingreuneaza respiratia, mersul, pentru ca masca devine tot mai greu de purtat... Dar continui sa o porti... De ce? Poate din orgoliu? Pentru ca nu vrei sa le dai satisfactie celor ce abia asteapta sa se bucure de suferinta ta. Poate de teama? Pentru ca daca lasi deoparte masca toti iti vor vedea nefericirea si nu vrei sa fii compatimit sau sa fii tratat cu mila de cei care, aparent, par mai fericiti ca tine...
Dar va veni o zi in care va trebui sa las masca sa cada... o zi in care sa nu-mi fie nici teama , nici rusine sa plang in fata celorlati, sa nu ma jenez de slabiciunile mele... Si stii de ce? Pentru ca eu cred ca TOTI poarta o masca!!!
Poate ar trebui sa abandonam aceste masti ce ascund dincolo de ele nefericire, lacrimi si suspine, masti ce nu fac altceva decat sa creeze niste iluzii, niste feţe zambitoare, dar false! Sa avem curajul sa dam jos mastile si sa vedem lumina, soarele, culorile, caldura din jurul nostru. Pentru ca toate acestea exista!!! Dar nu le-am putut vedea sau simti din cauza acestor masti, in spatele carora ne-am ascuns atata vreme!
Poate ca o lume fara masti ne-ar apropia si astfel am gasi iubirea, singura care ar putea topi lacrimile ascunse in spatele lor, care ar putea reda zambetul pe feţe ce au uitat ce inseamna asta, care ar da luminã ochilor ce au trait prea multa vreme in umbra unor....masti...
