Stau la masa ta si cugetez,
Cum ai creat opera contemplarii
Si tot incerc sa relizez
In infinit Masa tacerii.
De vrei sa masori tacerea cu timpul,
La Masa , tu nu vei putea,
Decat s-o compari cu infinitul,
Ca o vecinicie va parea.
Privesc poarta si ma minunez,
Cum ai zidit opera infinitului
Si tot incerc sa-mi imaginez
Si-n vis Poarta sarutului.
De vrei sa masori sarutul cu timpul,
La poarta, tu nu vei putea,
Decat s-o copmari cu infinitul,
Ca o vecinicie va parea.
Admir coloana ta si devorez
Cum ai cladit opera timpului
Si tot incerc s-o excaladez,
Spre-naltul, prin Coloana infinitului.
De vrei sa masori infinitul cu timpul,
La Coloana, tu nu vei putea,
Decat sa-l compari cu infinitul,
Ca o vecinicie va parea.
Zarind prin prisma seculara,
Creatia noapte si zi,
Ce cu rabdare si migala
Ai reusit a o zidi
Incerc sa recladesc si eu
In clipele de contemplare,
Dar totusi nu-mi se pare greu
Si nici usor nu mi se pare.
Cand modelez intregul loc,
Incet, dar sigur se destrama,
Ca un castel de carti de joc,
Ce au inceput sa cada.
Dar ce-ai cladit e unicat
Si dainuie in infinit,
Iar spatiul tot e propagat
Si dainuie in timp.
Si apartin in infinit,
Caci ai cladit cu dragoste,
Iar ele strajuiesc in timp
Si-n spatiu printre astre.
Este etern, e unicat,
Esta castelul in care timpul
Nu poate sa fie comparat
Decat cu infinitul.
|
