Îmi versuiesc
Pe coala proaspãt descarnatã
ţicnirea toatã.
Şi poate de aceea simt vârtos
Cã-mi scriu cu dalta chiar pe os
cuvinte multe,
de prisos.
De obicei,
încep sã pun nãtângi idei
pe osul lung al tibiei
Apoi, pe marele femur
Adaug fãrã de contur
Trei versuri blegi
fãcute doar sã le renegi.
Pe coaste încerc sã zãbovesc
Cu doişpe strofe mã smintesc
Iar cânturile de amor etern
Naiv,
mi le calcifiez în stern.
Un pic mai sus, pe omoplat
Îmi pun poemul dezlânat.
Şi pe clavicula-mi debilã
Un ultim stih, cu-o daltã puerilã.
Doar tigva mi-a rãmas nescrijelitã
(o micã panã de idei neţãrmuritã)
Şi din mândrie,
O adâncesc sub tainicã chelie
Sperând, cã dupã ce-am sã mor
N-au sã-observe cã am craniul gol.
Dar pân-atunci
Retorici ţin prin afumatele spelunci
Urlând, matol şi greu duhnind a modestie
Bããã… în mine-i dãltuitã poezie!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Construirea portretului poetic în profunzime prin scrijelire,cum spui,este o formã prin care doreşti sã arãţi cã iubeşti aceastã artã şi fiind sincer,recunoşti şi micile imperfecţiuni,construind astfel un tablou ce se cere finisat.Îmi place mult cum reuşeşti sã te joci de-a lucrul serios şi sincer spun ,de data asta ,mã bucur cã citesc poezie cu o notã de optimism (spre surprinderea ta)))ce mã face sã cred cã te prinde!Frumos.
