Purtatã de îngeri pe aripi, din cer
iubirea a pãşit pe pãmânt, ca mister!
Nici ploaia nu poate s-o şteargã, nici vântul
şi mii de ani a dãinuit pãmântul.
Doar muritorii fãcuţi din ţãrânã,
o lasã sã moarã, crezând ca-i bãtrânã,
Ţin doliu, o plâng, dau vina pe soartã
şi se trezesc într-o viaţã deşartã.
Unde se duce iubirea când moare?
Se-nalţã la sursã, se scaldã în soare?
Sau se scufundã-n cazanul cu smoalã
şi convertitã în urã dispare?
