E totul gri, e trist şi iz de închisoare
rãzbate din vãzduh, încetişor spre mare,
Nici pic de soare, cãci cerul stã încruntat,
iar norii lungi şi negri cu lanţuri l-au legat.
Doar naiul vântului se-aude, cântã în larg
şi împinge cu putere o pânzã de catarg,
iar valul uriaş se caţãrã pe punte,
dansând pe melodie şi încercând sã cânte.
Un matelot zâmbeşte, e ud şi plin de sare,
aruncã o monedã, un mic tribut, spre mare.
Ţine în palme cârma şi trece prin strâmtoare,
iar cerul îi zâmbeşte cu luna, lumânare.
S-a spulberat furtuna şi zorii se ivesc
În depãrtarea rece uscaturi se zãresc,
Corabia speranţei pluteşte în derivã,
iar hãrţile, compasul sunt piese de arhivã
Traire, metafore, versuri impresionante, legatura matelotului cu univesul, cu marea care isi cere din cand tributul oricat de mic ar fi el! Adica viata cu toate problemele ei! Mi-a placut foarte mult Cerasela!
