Tu esti o stanca, eu sunt un val
ce ma izbesc de a ta glezna.
Zadarnic, ma impingi spre mal,
cand totu-n jurul tau e bezna.
Te inconjor numai cu spuma,
atat de fina si curata,
dar peste tine nicio urma.
Esti stanca toata numai piatra!
Doar luna ce abia rasare
si-mprastie lumina-i vie,
Stapana peste-n tinsa mare,
imi da culoarea argintie,
Si clipocesc plin de durere,
In mare ma retrag usor,
Ca un sirag de fine perle,
ce-s lacrimi triste de-amor.
Vor trece ani sau poate luni,
peste durerea mea adanca,
Pe vreme buna sau furtuni,
ma voi feri de tine, stanca!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Între stâncã şi val, în mod cert, este o relaţie inevitabilã. Ambele sunt contraste ale naturii şi, totuşi, menite sã existe pentru întotdeauna împreunã. Şi tocmai acest contrast între puterea stâncii şi dorinţa valului de-a fi liber oferã frumuseţe mãrii. Marea este un subiect care mã încântã în poezie. Îmi plac versurile şi mesajul.
