ne purtãm paşii umezi prin ziua aceasta grunjoasã
tãcuţi precum liniştea dintre un fulger şi-un tunet
cãlcãm pe cristale de gheaţã cât oul de pichere
încovoiaţi de gânduri
umezeala ni se insinueazã frivol pe sub gulere
ne zgribulim înfioraţi în inimi
printr-un spaţiu fluid şi vâscos ca mâzga
pereţii de abur curg în şiroaie pe stâlpii de înaltã tensiune
în jurul nostru se-aud ţipetele pãsãrilor dimineţii
cãzând precum stropii de ploaie
avem sentimentul cã devenim douã personaje biazre
într-o pânzã a lui Picasso neterminatã
nişte triunghiuri colţuroase de carne
cu ipotenuzele infipte în nori
ne târâm patipular cu ziua în spate
spre o noapte în chinurile naşterii
pe toate uşile gãsim doar lacãte ruginite
parcã încontra nevoii noastre de dragoste
care ne alungase din casã…
