Lumina acestei zile e ca o torţã
care te face sã vezi trecutul amorţit,
prostrat la picioarele unei stele
pe care n-a descoperit-o încã nimeni.
Ea e scânteia meteoritului mort
de sub brazda care-şi viseazã originea cosmicã
precum fecioara ursitul
care cãlãtoreşte în armurã prin lume
(în vârful lãncii sale zac oştile inamicilor sãi),
e, poate, impresia unui dèja-vu
care te lasã împietrit de uimire
când, nici mai trist, nici mai vesel decât de obicei,
închizi, ca în fiecare zi, o poartã
şi pleci fluierând
cu speranţa cã ai înlãnţuit întunericul în afara ta
pentru totdeauna.
