Prinsoare în eternul clipei,
glasul ei, al valurilor calm
în auriu simfonic, rapsod de aramã,
sfarmã rocile la mal.
La ochiul curenţilor contrari:
ispitã, îngerul cu piele de flanelã,
tentã paserele din vãzduh
sã îi fie cor.
Obscurã cale ai ales, tu, anonim!
În valuri poate gãseşti chemare;
îi fã concert celei dintâi
şi faţa-ţi se va scurge-n mare.
Strânge-n braţe solzii fãrã pene,
varsã lacrimi de iubire oarbã;
ploaia-i imaginea perversei rapsodii
ce doar sopran poate cânta.
Şi de în apã altceva se oglindeşte,
sãrutã îngerul din valuri;
decât Narcis de nimfe tras,
mai bine piatrã la liman.
Când înfige unghiile în carne,
şnururi, aţe, fire cad;
fie ele ale amorului haine,
ispita are un singur ideal.
