Înfirip prin bucla unui zero neantul
croind cuibare de sclipiri
ce cresc aripi sã pluteascã pe ocean
în sincron cu valuri de idei.
Rãstorn apusul şi-l fac sã curgã în eter
pentru a orbecãi prin nemãrginire
cu ochi înrãdãcinaţi de-un cadru,
cadrul cifrei nule.
Pãşesc pe ţãrmuri ce îngrãdesc sufletul,
la drepta am infinitul iar
la stânga nimicnicia,
spre rãsãrit migrând sclipiri.
În zori de infinit
se gãseşte sclipirea neantului,
rotindu-se pe bucla unui zero,
unul dintre multe altele ce urmeazã dupã unu.
Frumos, imi place mai ales perspectiva absurda a omului marginit de infinit si de nimic. Umplerea cifrei 0 cu neantul este iar o idee interesanta. Traim o viata absurda intr-o lume fara sens, dar eu totusi cred ca suntem creatie divina, este imposibil ca ceva atat de complex cum este omul sa fi aparut ca o treapta de evolutie a materiei din neant. Oricum ,e foarte frumos, felicitari!
