Lacrimã de sânge din eterul alb,
de pe stele sure, în ape vii se scurge,
meduze-n parafinã s-o poarte printre bancuri
pânã la cascada ce-n zenit se plânge.
Oglindirea oablã roteşte-azurul rece,
frânge în sclipire ce valurile-ntrece,
unde vii de astre muzica-i le uscã
şi cufundã sfera în liniştea ilustrã.
Izvorul roşietic îi e rana-ntredeschisã
prin care curge sevã oţelitã
pe raze diafane de gândire purã
şi aşa viaţa apãrurã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îmi pare rãu dacã am pãrut sfidãtor, nu sunt aşa. Problema este cã chiar m-aţi confuzionat puternic şi nu prea ştiam ce sã rãspund...poeziile-mi sunt o evadare din contingent, un loc în care îmi permit sã nu fiu Mihai Rus...comentariile sunt extensii ale poeziilor pentru mine, deci în realitate nu sunt tocmai astfel. Oricum, îmi pare rãu cã nu am reuşit sã vã rãspund suficient de clar.
Cel mai probabil, în cazul dragostei, ultima strofã ar fi fost:
Plâng.
îngânã amorul.
Pentru mine urlã.
Mai mult de atât nu pot spune, sincer. Despre fazele vieţii, pãi nu ştiu...eu gãsesc timpul singular, trecutul şi viitorul fiind subiective. În concluzie, nu prea ţin seama de ordinea vieţii uneori. Nu am gândirea maturã, dar cel mai bun mod de a învãţa o limbã strãinã este sã-i vizitezi ţara de provenienţã...la fel gândesc şi despre maturizare.
Prin comentariu vã referiţi la acela despre dragoste? Dacã da, am încercat sã ofer un rãspuns cât mai obiectiv posibil fãrã sã mã avânt în mãrile speculaţilor. Nu vreau sã afirm ceva ce nu am experimentat încã, o dragoste adevãratã încã nefiindu-mi nãscutã în suflet. Ca observator pot spune cã acele elemente prezentate în poezie *propãvãduiesc* un alt gen de dragoste, una înruditã cu moartea spiritualã înfãţişatã în acea poezie.
Dintr-un comentariu te-am întrebat ceva. Nu mi-ai rãspuns. Aştept! Încearcã sã parcurgi toate etapele vieţii; nu sãri peste. Mai târziu vei regrete! Sunt de acord cu Romulus intru totul.
Apãrurã era intenţionat, nu cred în apariţia singularã a vieţii nici mãcar pe pãmânt, existã multe specii care nu se încadreazã standardelor tipice vieţii cunoscute aici pe Pãmânt. Poate trebuia sã spun *vieţile*, dar le privesc ca pe o unitate. Şi îmi place mult Shakespeare, poate prea mult. Vã mulţumesc! Aparent atâtea stiluri încerc sã reproduc...cred cã încã îmi dezvolt gândirea şi de aceea...
Acest poem parcã-i tradus din Sheakespeare ,traducerea neputînd include o rimã aproape de a fi acceptatã,pe urmã sunetul este tipic teatrului britanic clasic şi nu ştiu de ce insişti sã-ţi construieşti ceva ce a fost la superlativ construit. Plecînd de la titlu şi legîndu-mã de ultimul vers,mã-ntreb dacã nu cumva ,citind prea multã filozofie ai uitat cã viaţa e una şi apãru nu apãrurã !
8.
Frumos! :) Viata privita ca unitatea dintre materie si spirit.
