Urlu...
murmurã statul
murmurã marea
murmurã uscatul
murmurã cu-un cãluş la gurã.
Tac.
zice Moartea.
Am urlat destul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mi-aş dori ca imaginaţia sã nu proiecteze realul uneori pe pânza gândirii. Sãmânţa în cazul acestei poezii este tangibilã...din pãcate. Cu dragostea? :) Dar albinele cum stau cu dragostea, mã întreb...la urma urmei, şi ele au tot ceea ce am alegorizat prin poezie...zic cã la fel ca noi stau. Puteţi interpreta cum doriţi rãspunsul. :) Zic cã stau cam rigid cu ea...prea încorsetatã de ALTE lucruri...