Vas închis ne duce trai,
În apa cristalinã îmbãiazã fãptura de carne
Prihãnind a noastre mãdulare prin esenţã -
A sufletului faclã;
Prin apã - eterna-i sevã - trupul încuprinde imersiv -
Trup de gânduri şi de lacrimi
Pân ce-i de flãcãri ars mocnit.
Din mare naştere lua ea,
Sã propãvãduiascã ce mai de preţ noi peonii avem;
Înrobiţi de Doamna Mãrii,
Ne poartã-n lanţuri s-o trãim,
S-o iubim, s-o preamãrim,
Cãci noi doar pe ea avem-
Întruchiparea mãrii - cu metafore amoru-nveşmântat sublim.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Dacã aş fi fost stângaci...Oricum, mda...în anumite locuri chiar mãcelãresc sãracele cuvinte(şi mesajul). Mã amuzã faptul cã ultimul vers trebuia iniţial sã fie: *Întruchiparea mãrii - sângerândul amor*...dar am zis sã fac rimã exact la final...din pãcate...şi sã adaug un substrat poeziei, încercând sã o încadrez în artã poeticã...şi totuşi, mã bucur cã într-un final fac poezie şi nu doar înlãnţuiri de idei apoetice. :)
Poezia pe care o faci tu ,seamãnã cu scrisul mâinii stângi.Sunt cuvinte sau grupãri de cuvinte ca: â€trupul încuprinde imersiv†care nu ştiu ce înseamnã sauâ€Sã propovãduiascã ce mai de preţ noi peonii avem†care nu se potriveşte cu ce ştiu eu,în contextul poeziei tale.Cu ultimul vers ,cifrezi voit ,de dragul unui sunet mai rar şi complici şi mai mult dorinţa ,ca versul sã ajungã frumos la urechea cititorului.Ai voinţã dar stâlcirea cuvântului şi înţelesului,te dezavantajea
