Un deşteptãtor rãsunã în ale mele urechi, plânsetul sãu molipsindu-mã în activitate. Şi mã trezirãm eu dintr-un somn, glosã a viselor necugetate. Rãcoarea unei îngheţate zile putea fi simţitã tot şi tot mai aproape-mi. Gândul la ce coşmaruri oribile de-al meu inconştient împletite mai putea aduce noaptea fusese suficient pentru a îi înceta tormentul.
Acel insignifiant amãnunt ce la început fu aşternut pluteşte acum în juru-mi, îngheţându-mi sângele în vene. Arterele se întretaie, cum pot vedea pe fereastra aburitã, bifurcându-se şi intersectându-se coplanar cu maşini şterse cutreierându-le, împãrţind ninsoarea în planuri separate. Mã îndepãrtez de fereastra aburitã şi pãşesc înapoi, avântându-mã în negura apartamentului larg. Sârguincios ca întotdeauna, pãtrund în camera de baie pentru a începe ziua curãţându-mi corpul.
Dar o privelişte îmi rãpeşte ochii; vãd ce cu puţin timp înainte zãrisem şi înfãţişarea mea sentenţioasã mi se prelinge ostentativ pe fãţulie. Trupul zigomorf al unei fãpturi monstruoase se scurge în picuri plânşi. Viscerala amintire a ceea ce a fost şi oropsit pândeşte din abis. Abisul gândirii. Peste încãpere se lasã sepulcrara linişte, broboane de transpiraţie prãbuşindu-mi-se de pe frunte.
Cine sunt Eu? De ce Mã aflu aici? Şi pe cine vãd în faţa Mea? Atmosfera sacralã Mã cuprinde.
*Larvele mele populeazã lumea! Gongile se încercuiesc pretutindeni! Viermii mei trãiesc cu fast în putregaiul acestui ţinut! Uite doar cum metalicele nagode strãbat umbrele, cum groaza morţii trece prin arterele încâlcite şi cum sporii abrutizeazã umanitatea! Spori de gheaţã…*
Un ultim cântec reverbereazã inonticul pe mãsurã ce vitaustorii sãi pãrãginesc tãrâmul acesta.
*De mortuis nil nisi bene! De te fabula narratur!* şi acel insignifiant amãnunt de la început, *…o scurtã povestire ce de-o crezi bine sã-ţi fie şi de nu, şi mai bine…* ilustreazã acum moartea. Un vlãstar sãlãşluieşte în trupul Meu! Unul ce viciazã aerul, seacã fântânile şi aduce nãpasta! Ce ai vãzut te-a înfricoşat?
Izgoneşte-ţi sufletul în pribegia ciobului de sticlã ce mi se aratã înainte, a inonticului fiecãruia din noi! Cãci lumea e capricioasã şi habar nu avem…
