...o scurtã povestire ce de-o crezi bine sã-ţi fie şi de nu, şi mai bine...
Atunci când lumina pãleşte cu frenezie visul creşte! De niciodatã nu va apune, visului nu i te vei opune...
De sub ochii în umbrã tãinuiţi ai Sãi, aceste rânduri cu lux de amãnunte se desluşesc nãstruşnic, picurând în urma lor de cearã broboane pe antice tomuri. Aceasta nu este o nãscocire frivolã şi nicidecum urma unei confesiuni eşuate în mâhnirea întunericului; este o amintire a ceea ce a fost şi a ceea ce va fi; din atemporale planuri strãbãtând gândirea plãpândã. Pe de mucegaie roase incunabule ontologice se-aştern poemele aventurilor niciodatã rostite, cãlãtoriilor încã neîmplinite, ale unor protagonişti negaţi chiar de realitate.
Cãci gândirea-i de aur, molie în noapte zvârlitã, rãtãcind prin mãri şi zãri dupã o luminã fãgãduitoare şi, cel mai important, cãlãuzitoare. Scânteia unor imemoriale geneze încã nu se petrecuse, încã sã colinde neştiutoare ideile între planuri întinse ale enormului cortex încâlcit al unei lumi zãlude în necunoştinţã o fac.
Rezonând în unde diafane, vlãstarul unui nou eon al întunericului şi luminii se nalţã în orizontul aparent al viselor noastre recesive...
Pseudopodele embrionare ale fiinţei umane încã nu apucaserã noile concepţii, menţinându-se la stadiul incipient de stazã inoculantã întru dogme şi precepte...Om fi noi fii de îngeri, dar cu siguranţã nu în sol ne stã eternitatea.
Trepidaţii concentrice învãluie sinuos tumultuosul semn al pieririi cadaverice care pestilenţial se prefirã viclean printre umbrele terne ale sufletului hoinar prin hrube fãr de fund. Putrezesc esenţe în sticluţe apolinice; omul e sãlbatec, hain, necugetat; dã-i voie sã fie atunci.
Trebuie sã rupem cordonul ombilical de care suntem atât de ataşaţi şi sã cãlcãm neîndemânatici în ceea ce nu este cunoscut încã. Falsul zâmbet mecanizat al unei orânduiri neprielnice ne copleşeşte vieţile, inundã conştiinţele şi proroceşte declinul. Priveşte pe fereastrã şi surprins Îi vei zãri ochii profilându-se domol din umbra unei lumi apuse-aşteaptã-pândeşte o eroare şi se va avânta asupra hoitului descãrnat şi putred al gândului şi gândirii deopotrivã.
Zâmbeşte din umbrã, Îşi aşterne prezenţa în întuneric; crepusculara luminã Îl învãluie. Ce har ilar...
