Ea e crâncenã, durerea mea, dorinţa-nverşunatã prea,
Cea ce-mi ia mana de pe veştejita rãmurea
Şi mi se pierdea-n sufletul de apã rea, cum i-era firea,
Cea ce-mi lumina odatã calea, îmi lipsea aşa mult ea.
Acum cã îşi fãcea reveria, durerea din nou o simţeam,
Dar nu e ea cum o ştiam, nu e cea ce o iubeam,
E coruptã, infecţia deja o ponegrea şi suferinţ-o disputa;
Infecţia peste mica mea sãlãşluia, eram epuizaţi, eram...
Odatã acestea fiindu-ţi spuse despre ea,
Elibereazã-mi gândirea din a paginii zãbrea
Şi las-o rea a cutreiera ceea ce era,
Vivacea trupului, odatã gândirea ta;
Şi nu uita, durerea este chiar raţiunea mea.
|
