Ninge alb peste sufletele noastre plumburii,
Peste zâmbetele noastre forţate ,
Ce ne pecetluiesc înstrãinarea.
Ninge alb peste eşecurile ,neputinţele
Si renunţãrile noastre.
Ninge alb peste zilele gri
Ce ne poartã paşii învãţaţi pe de rost
ÈŠn dansul lor monoton.
Ninge alb peste chioşcul de ziare
Şi peste staţia de autobuz
ÈŠn care un cerşetor zgribulit
Mai sperã adãpost.
Ninge alb peste amândoi,cândva,
Am uitat când, «doi » .
Ninge alb peste geamul la care
O canã cu ciocolatã caldã aburind a dor
Stã cu nãscucul lipit
Aşteptand/aşteptându-te… ?!
