Doare.ÈŠn fiecare zi. E o durere palpabilã,constantã.Aproape fizica. Durere de fundal. Fundal pe care vrei ,nu vrei te prefaci cã trãieşti. Cã eşti bine .Nu,nu eşti bine. E o durere care pur şi simplu nu trece la comandã. Pe care n-o poţi struni,n-o poţi digera,o poţi doar lãsa sã-şi facã numãrul. Sã-şi dea şi ultima suflare. Este o agonie acceptatã. La un moment dat nici nu te mai sinchiseşti de ea. E acolo,adânc înfiptã în tine,nu-i poţi face nimic,nu te poţi lupta cu tine mai mult decât faci deja acceptand-o ca atare. Calmã resemnare. Uneori scoate capul din ungherul în care stã pititã înlãuntrul tãu şi simţi o înţepãturã la inimã. Nu doare prea tare,te-ai obişnuit deja, dar este un semnal. Semnalul cã este încã vie. Cã efectele anesteziei raţionale pe care i-ai administrat-o din motive practice încep sã disparã. Cã va trebui sã faci rost de o dozã nouã de voinţã. Trebuie s-o pãcãleşti,sã fii cu un pas înaintea ei,sã nu-i dai rãgaz sã-şi vinã în simţiri pe deplin pentru cã ar putea face ravagii în cãlduţa resmnare pe care ţi-ai construit-o asemenea unui scut.
Noaptea e bine. ÈŠn somn pânã şi durerea oboseşte sã mai doarã. Ochii nu-l mai cautã pe el,cel pierdut în mulţime,aşa cum instinctiv faci cand eşti pe stradã,la metrou sau în staţia de autobuz. Un miros care îţi aminteşte de el nu îţi mai trezeşte fiori pe şirea spinãrii. Mâinile nu-l mai cautã în zadar. Melodia voastrã nu-ţi mai rasunã în urechi. Dar se trezeşte totuşi amintirea lui sã-ţi dea târcoale în vise.Nici acolo nu te poţi elibera de ceea ce-a fost. Este încã viu în tine. ÈŠi respiri absenţa. Te hrãneşti din firimituri rãsfirate gãsite pe drumul ce ducea cândva la castel. Bineînţeles restul au fost mãturate de vânt sau mâncate de porumbei. Drumul s-a pierdut odatã cu ele şi prinţul a fugit cu cal cu tot.Tu ai rãmas blocatã în mijlocul drumului aşteptând.Ceva.Orice.Un semn .
Nu a fost sã fie. O noua zi te întampinã de dupa perdeaua trasã şi ai vrea sã-i zici sã se care,sã bagi capul în pernã şi sã uiţi de tot. Sã dai shut down şi subconştientului ãstuia care îţi tot traduce dorul în vise distorsionate,dar suficient de trãite încât sã te trezeşti mai şifonatã decât te-ai culcat. Ducã-se. De-ai putea sã sapi o groapã la 10 metri adâncime înlãuntrul tãu ,sã îngropi acolo orice gând,orice strãfulgerare de dor,orice fior care te trece cand îţi aminteşti. Sã îngropi orice simţire atât de bine încât sã n-o mai gãseşti. Sã nu mai poatã ieşi la suprafaţã. Din pãcate,controlul volutar al acţiunilor pe care ţi-l impui de atâta timp nu are efect şi asupra simţirilor,independente de voinţa ta. Ai angajat pe post de paznic al sentimentelor orgoliul,dar a adormit în mai multe rânduri şi afurisitele s-au strecurat afarã din temniţa uitãrii. Te-au nãpãdit şi nu ai ştiut ce sã le faci,dar ai strâns din dinţi şi ţi-ai muşcat sufletul pânã la sânge .Sleitã de puteri ai mai câştigat o bãtãlie cu tine. Pagubele au fost însã considerabile. Vreo doua cutii de bomboane de ciocolatã ce zac încã pe jos,lângã pat,câteva duzini de şerveţele ,vreo trei zile de « nu vreau sã vãd pe nimeni » şi o notã de platã pentru cumpãrãturi inutile,dar care fac bine la psihic ce depãşeşte cu mult limitele admise.
Asta e. ÈŠţi asumi. Si lacrimile,şi disperarea,şi banii aruncaţi pe te miri ce,orice. Shopping compulsiv. Mâncat dulciuri compulsiv. Pentru cã el are semnul interzis înscris în frunte. Nu-l mai vezi,nu mai ştii nimic de el,nu-l mai poţi suna. Mai ales nu-l mai poţi suna. Ah,şi ce n-ai da sã-l suni. Aşa cã în loc sã pui mana pe telefon pui mana pe o tabletã de ciocolatã şi dai roatã în jurul pungii de chipsuri. Alternezi senzaţiile între ele ,pânã când amãrãciunea neputinţei de-al auzi se amestecã cu dulceaţa dãtãtaoare de dependenţã a ciocolatei şi parcã se topeşte încet în gurã. O mesteci bine şi o înghiţi. Este a n-a oara cand o înghiţi. ÈŠn sec. I-ai şters numarul,i-ai dat delete,ai incercat sã ţi-l amputezi din inimã. Dar numarul îl ai înca în memorie,iar inima ta ţopãie numai cand îi auzi numele. Te dai cu capul de tavan. Te afunzi în munca. Dai drumul la Tv. ÈŠţi interzici sã vezi filme siropoase,sã asculţi melodii de dragoste sau orice altceva ţi-ar întreţine dorul care şi aşa dã pe dinafarã . Comedii şi filme care te ţin în suspans. Eşti la regim emoţional. Chipurile pânã te vindeci. ÈŠn cazul în care te vindeci. ÈŠn general te vindeci,dar procesul este lung,dureros şi agonizant. Te consumã ,simţi cum te secãtuieşte fizic şi psihic,pentru cã atâta luptã,atâta împotrivire în fata asaltului sentimentelor necesitã adunarea tuturor forţelor. Mai şi oboseşti. Simţi cã nu mai ai forţa şi motivaţie sã lupţi. Simţi cã totul e în zadar. Daca te abţii siâ€"ţi repeţi pânã la epuizare « pe aici nu se trece » ,ineviatbil suferi,dacã dai înapoi şi laşi garda jos,la fel suferi .Oricum ai da-o suferi. Deci întrebarea se pune,dintre doua rele pe care o alegi ?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã aşteptãm sã publicaţi şi pe site-ul internaţional de literaturã şi poezie WWW.GRAI ROMANESC.RO
