Ce se mai schimbã
când zilele se şterg,
şi stelele se-aprind pe cer?...
Apusuri îs,
se duc şi merg.
Ce se mai schimbã
când ochi prin lumi ni se pãtrund?
Ei sunt timizi la început!
Poate privesc din umbrã,
cum iarãşi se ascund.
Când a ta viaţã-i cu un pas în faţa multora,
şi nouri roşi ai strânşi pe tiv
şi eşti dezamãgit... Nu e aşa!!!
Un gând, `napoi te-aduce cu-n motiv:
“nu cred pe cineva sã fi durut,
sã fiu din nou în locul meu
şi sã mã nasc, sã cresc şi sã trãiesc un început.â€