Ninge… Astazi ninge pentru prima oara anul asta… E frig…
E frig si ninge…
Nu am mai vazut soarele de vreo luna si jumatate…
Astazi, in fine,… ninge.
Desi nu ninge asa cum as fi vrut… dar… totusi a inceput sa ninga.
Imi e asa de dor de iarna ! De parca ar fi trecut ani si ani de cand nu am mai vazut-o.
Mi-e dor de iarna ca de o iubita.
O doresc poate mai tare decat am dorit-o pe iubita mea vreodata.
Ceva, ca un fel de nerabdare ma face sa imi doresc sa ninga mai tare, sa troieneasca, sa bata Crivatul, sa merg prin zapada si sa-mi feresc fata de gheata care imi biciue fata …
Sa calc prin nametii care tot cresc si sa imi pierd urmele in zapada. Zapada vietii… Sa nu mai stiu de unde am venit, incotro ma duc, sa ma cufund in troiene si sa ma uit pe sub sprancenele pline de neaua uda spre crengile uscate de pe alee, printre masinile acoperite de zapada care le rotunjeste formele.
Sa-mi cante in minte colindele noastre…
Sa ma infior la gandul Craciunului, sa-mi imaginez bradul din sufragerie, sa ma cufund cu toata fiinta in vantul care taie firisoare de nea prin baltile inghetate de pe strada.
Sa ma bucur de crengile cazute dupa vant si inghetate, cam la fel ca sufletul meu, sa nu fie nimeni pe strada si sa regasesc ceva din farmecul satului… acoperit de zapezi grele, aici, in orasul asta, plin de anonimat, anonim el insusi, si sa-mi imaginez plopii de la marginea drumului prin campia alba ce se contopeste cu un cer impersonal, lipsit de viata, acolo unde se impreuneaza lumea cu Dumnezeu !
Un Dumnezeu invesmantat in alb… care ni-l trimite pe Mos Craciun rumen in obraji si invesmantat in rosu.
…Dar noptile geroase!…
Fumurile din hornurile fierbinti...
Luminile portocalii din case si cele de gheata de pe strada…
Vuietul vantului printre crengile inghetate ale copacilor…
Ce feerie !…Asfaltul crapat de ger, pietrele albe de la marginea drumului…
Deldelusul copilariei… si cerul acela unde esti mai aproape ca niciodata de Dumnezeu…
Dorul de Dumnezeu…
Dorul de soare…
Dorul de vara !…
