Fiecere dintre noi ştie sa dea cu piciorul în minge, nu-i aşa? Care dintre noi nu a jucat fotbal în copilãrie?!
Doua pietre si o stradã erau suficiente ca sã avem un adevãrat Maracana în cartier. Dacã mai aveam şi un bãtãtor de covoare în spatele blocului... aveam chiar o poartã cu transversalã! Asta numai dacã vreo babã nu-şi lãsa covorul peticit la uscat.
Ne adunam patru, şase viitori “fotbalişti internaţionali†şi incingeam o partida care se termina invariabil cu scoruri de gen nouã la unu, sau zece la cinci. Fiecare ne visam un Pele, un Zidane, un Maradona, un Messi, in cel mai rãu caz eram un fel de Hagi. Pentru ãia care erau mai la curent.. un Iordanescu, un Gicã Popescu sau Dobrin, ori Dudu Georgescu! Ä‚ia care erau mai slabi la jocul cu mingea îi puneam în poartã şi toţi erau Ducadamii cartierului. Mai apãrau si ei câte un şut la poartã numai dacã nu se fereau din calea mingiei.
Ce comentarii, ce faze, ce eroisme fotbalistice ne ieseau din gurã!
Într-o zi, ca sã nu mai fie discuţii am hotarât sa punem un arbitru. Numai cã niciunul dintre noi nu vroia sã rateze ocazia de a-şi arãta talentul fotbalistic. Cine sã fie arbitru?!
Cine?
Nimeni nu vroia sãa fie arbitru.
La etajul cinci locuia o familie ciudata... el oltean de Caracal si ea rusoaica de Kursk... o combinatie de Ebraica si Katiusa... fiul lor, Volodea Unguru (sic…) volens-nolens studia pianul la o pianina uşor dezacordatã, numai între orele permise. Sã nu deranjeze... un bãiat timid, talentat, studios şi fãrã nicio aplecare pentru orice activitate fizicã. Nu ar fi cãlcat nico gâzã. Mergea cu paşi mari şi cu mâinile paralele cu corpul, privirea mereu în asfalt.
- Salut, Volodea!
- Salut.
- Bãi Volodea, nu vrei sã fii tu arbitru?
- …
- Hai, bã!
- Bãi, Volodea, bai! Fii arbitru, bai Volodea! Hai, ca tu esti cinstit, bai!
- Nu pot, am repetitie!
- Bine, ma! Cu repetitiile tale!
- Lasati-l ma, ca asta nu e in stare sa tina mingea in mana!
La vreo doua saptamani eram cu totii in fata blocului si bateam mingea, cand apare pe alee Volodea, mergand in felul lui caracteristic.
- Bai Volodea, vii de la repetitie?
- Da! Dar m-am hotarat sa va arbitrez!
- Ho, ho, ho!... Bravo mai, Volodea! Asa te vrem! Pai, hai!
- Nu acum, sambata, ca maine am concert la liceu.
- Ha, ha! Concert la liceu, bai!!! Toate fetele or sa cada in genunchi in fata lui, bai! Pianistu’ blocului!
- Baaa! Carmencita ma iubeste pe mine, ba! Doar n-o se uite la asta! E gagica mea!
- Salut! Maine va arbitrez daca mai vreti.
- Gata pianistule! Maine la noua!
A doua zi la ora noua Volodea era in fata blocului. Ceilalti nu. A asteptat trei sferturi de ora si nu a venit nimeni. Dupa aproape o ora de asteptare, a plecat.
- V-am zis eu ca asta nu are oua sa ne arbitreze?
- Asta e baiatu’ lu’ mam-sa!
- Da-l ma-n... unde-i mingea?
- Ba!!! Unde-i mingea, ba? Hai! Cine incepe? Azi e randu’ nostru, ca ieri voi ati avut mingea!
- Gigi, treci in poarta! Hai!
- Mie, mie, mie!
- Hai, ba Gigi, degajeaza odata! Ce, naiba faci?! Nu ma vezi? Nelu! Neluleeee!... deles, deles!
Toti alearga, care incotro... de la balcon Volodea ii urmareste cu fluierul in gura.
- Fault, fault!
- Ce fault, ma, ce fault?! Erai in offside!
- Ce offside visezi, bai?! Si a fost la minge! Esti chior?!
Deodata se auzi un fluier puternic. De la balcon Volodea, cu mana intinsa, fluierul in gura, a acordat ca un arbitru de liga intai, offsaide.
Pe teren toti au ramas inmarmuriti...
- Ce-ai vazut tu, bai, de acolo?! Taci, ma ca tu nu stii nimic! Du-te la pianu’ tau si lasa-ne!
- Stati, bai ca Volodea a vazut faza perfect!
- E offsaide!
- E offsaide!
Toti si-au indreptat privirile la etajul cinci parca intreband: a fost offsaid sau fault?
Fasra urma de indoiala Volodea a indicat fault, lovitura libera.
- Bine, ma! Coboara naibii pe teren si nu mai sta catarat acolo, langa pian!
De atunci, nici un meci intre echipele din cartier nu s-a mai tinut fara arbitrajul lui Volodea.
Volodea a devenit brusc cel mai corect arbitru din catier, dar.. ce spun eu? ... din oras, chiar din tara!
- Bai, Volodea! Aseara te-am auzit cand repetai la pinina ta Ceaikovski. Esti tare!
