Plouase dupa ce s-a inserat. Nu mai circula nimic. La apus o linie rosietica se citea pe sub norii uscati. Copacii din fata ferestrei erau nemiscati. Doar cativa muguri prevesteau venirea primaverii. Ceea ce facea o nota aparte era scaunul desfundat, aruncat langa cosul de gunoi. Era prea mare ca sa incapa. Cineva l-a pus acolo ca sa fie luat de masina de la salubritate. Parea ca se uita pe strada in speranta ca cineva il va lua de acolo. La ora aia cei cativa trecatori zgribuliti de frigul ce inca mai bantuia pe strazi nu aveau ochi pentru el. O relicva. Un gunoi. Se mai vedeau urmele unei vopsele aurii ascunse intre pliurile nemangaiate de mainile oamenilor ce s-au asezat sa-si odihneasca trupurile. A ras si a plans cu ei. Acum nu mai avea sezut. Doar un spatar ponosit. Dimineata nu mai era. Ramasese doar o bentita rosu-cardinal, tocita, infasurata de cosul de gunoi.
Plouase dupa ce s-a inserat. Nu mai circula nimic. La apus o linie rosietica se citea pe sub norii uscati. Copacii din fata ferestrei erau nemiscati. Doar cativa muguri prevesteau venirea primaverii. Ceea ce facea o nota aparte era scaunul desfundat, aruncat langa cosul de gunoi. Era prea mare ca sa incapa. Cineva l-a pus acolo ca sa fie luat de masina de la salubritate. Parea ca se uita pe strada in speranta ca cineva il va lua de acolo. La ora aia cei cativa trecatori zgribuliti de frigul ce inca mai bantuia pe strazi nu aveau ochi pentru el. O relicva. Un gunoi. Se mai vedeau urmele unei vopsele aurii ascunse intre pliurile nemangaiate de mainile oamenilor ce s-au asezat sa-si odihneasca trupurile. A ras si a plans cu ei. Acum nu mai avea sezut. Doar un spatar ponosit.
Dimineata nu mai era.
Ramasese doar o bentita rosu-cardinal, tocita, infasurata de cosul de gunoi.
26.03.2013
Danut Constantin
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumoasa si reusita personificare!
M-am tot gandit la ceea ce ai scris si , azi, pot sa comentez ca noi insine suntem niste scaune. Asa ne nastem. De- a lungul vietii, daca alte scaune ajung sa ne atribuie o oarecare insemnatate, atunci putem deveni pentru un timp vreun frumos si scump fotoliu, lustruit, pastrat cu grija. Altfel, cam acesta e sfarsitul: scaune! Toate bune.
E trist, dar fiecare lucru are un început şi un sfârşit; o perioadã de folosinţã şi una de aruncat la gunoi. Cam aşa este şi omul - o perioadã se aflã în glorie, în folosinţã, apoi decade din varii motive şi ajunge în tomberonul morţii.
