Doamna Amãriei (confidenţial): E a treia oarã când vine la masaj sãptãmâna asta, dar aşa de devreme....
Angela: I-aş face şi eu masaj sau i-aş pune şi eu niste prisnite, cã frumos bãrbat mai e!
Doamna Amãriei: Şi eu îi puneam prişniţe lui Miticã când îl lua rãceala şi-i trecea i-me-di-at!
Angela: Eh, nu prişniţe din alea, ştii mata... cã eşti mai bãtrânã! ... o singurã prişniţã i-ar fi de ajuns! Acum mi-ar fi de ajuns şi mie... (schimbând cuvântul) Eh! (cu regret) Aşa, şi?! Ce-i cu madam Iacovici?
Doamna Amãriei: Aşa. Doamna Iacovici... Ah! Da! Ce vroiam sã spun... Mi-a zis doamna Polonelu, care le ştie ea pe toate, cã a vãzut-o de la balcon pe madam Iacovici alaltã-searã pe la opt cã se întorcea încãrcatã de sacoşe, cu trollerul plin ochi şi cu un buchet mare de flori în braţe. A mai vãzut-o şi în primãvarã tot aşa...
Angela: În primãvarã?
Doamna Amãriei: Da, în primãvarã. Dar atunci se întunecã mai târziu... oricum, era pe searã...
Angela: Cam când, în primãvarã? În aprilie, cumva?
Doamna Amãriei: Da, da... pe 22 aprilie, aşa spunea doamna Polonelu. Şi tot asa, cu un buchet mare de flori.
Angela: Şi alaltãieri, adicã în Ajunul Crãciunului?
Doamna Amãriei: Da, da... Ea zice cã madam Iacovici are pe cineva, nu se poate sã nu aibe pe cineva! Prea des vine seara târziu acasã!
Angela: Femei nebune! Pe 22 aprilie e ziua lui fii-su, iar pe 24 decembrie a murit domnu’ Iacovici acu’ 3 sau 4 ani!
Doamna Amãriei: Aoleo.... aşa e! Am uitat! (şoptit) Daaaa! Domnu’ Iacovici a murit în Ajunul Crãciunului... Ce s-a mai chinuit.... Cancer la pancreas... Dacã bea!...
De la etajul întâi coboarã tânãrul chipeş tot în paşi mari, cu zâmbetul pe buze, ajuns în dreptul celor douã doamne, face o reverenţã.
Tânãrul chipeş, cu un accent franţuzesc: Buna siua, toamnelor!
Cu vãdita surprizã pentru cã li se adreseaza, cele douã înlemnesc...
Tânãrul iese din scenã.
Angela: Da’ ce puţin a stat!
Doamna Amãriei: Pãi, la ora asta?! E aşa devreme....
Angela: S-o fi grãbind omul! Da’ zici cã e a treia oarã când vine!
Doamna Aranutu: E prima oarã când vine dimineaţa.
Angela: Nu poţi sã ştii cu ce se ocupã ãştia! ...droguri... mafia... proxenetism, sau cum i-o zice...
Doamna Amãriei: Când a venit prima oarã avea un pachet ca o pizza. Nu am vãzut cu ce maşinã splendidã a venit. Am crezut cã e ... cum îi zice... pizza-men!
Angela: Pizza... Pi...a-men, Doamne iartã-mã! Aşa un bãrbat frumos sã aducã pizza?! Fii serioasã femeie!
Doamna Amãriei: Madam Iacovici zice cã e prietenul uneia dintre fetele care lucreazã aici, da’ eu nu cred aşa ceva... Cum sã îşi lase prietena sã lucreze aici?!
Angela: Doamna Amãriei, (confidential) e peştele fetii, ce sã mai....
Doamna Amãriei: Nuuuu, dragã... peştele e unul urât...Unul mic, gras şi cu ceafa groasã. M-am întâlnit cu el pe scarã când coboram de la doamna Polonelu. Aşa m-am speriat!
Angela: De ce sã te fi speriat, femeie, ca-z doar nu te punea pe matale la masaj!
Amândouã se uitã dupã maşina care pleacã, fãcând un pas ca sã vadã mai bine.
Doamna Amãriei: Ce maşina mare... Lux, nu alta!
Angela: Bani fãcuţi din pizza, ai?!
Un telefon fix sunã de nicãieri. Amândouã, complice, se grãbesc sã intre în apartamentele lor. Uşile se închid simultan în urma lor.
Scena rãmâne goalã câteva secunde.
Se aude soneria de la intrarea în bloc.
In bloc intrã un tânãr ponosit cu o cascã de motociclist cu o pufoaicã cu reclama unui furnizor de pizza la domiciliu, urcã la etajul întâi. Uşa doamnei Amãriei se deschide în linişte şi se trânteşte tare. Din apartamentul ei se aude înfundat:
Doamna Amãriei:... Doamne iartã-mã!
Scena rãmâne goalã alte câteva secunde.
Pizza men coboarã şi iese din bloc comentând: Ce bunãciuni!
Reflectoarele schimbã direcţia ca şi când ar fi ora 12:00, se modificã umbrele.
Scena ce urmeazã este fãrã cuvinte.
Doamna Ionescu iese din apartamentul sãu, traverseazã scena, salutã din cap şi iese din bloc.
Doamna Amãriei iese cu o farfurie goalã şi se duce la Angela. Iese cu un pachet de 1 kg de fãina şi intrã în apartamentul sãu. Doamna Iacovici iese şi se duce la doamna Amãriei cu o canã şi se întoarce în apartamentul ei cu o pâine într-o pungã de plastic. Angela iese şi se duce la doamna Iacovici cu o ceaşcã de cafea.
Totul se petrece accelerat.
Paul iese din lift şi se duce la Angela, doamna Amãriei iese şi se duce la doamna Iacovici, ies amândouã şi se duc la Angela. Ies toti patru: doamna Iacovici, doamna Amãriei, Paul şi Angela cu o ceaşca de cafea în mâna şi se duc la calorifer.
Paul ia ceaşca de cafea în mânã, soarbe zgomotos (cafeaua e fierbinte), o pune pe calorifer, scoate chiştocul din buzunarul de la piept şi-l aprinde.
Angela: Poimâine este ziua doamnei Polonelu...
Doamna Amãriei: Da, poimâine, împlineşte 72 de ani.
Doamna Iacovici (indiferentã): Sã fie sãnãtoasã! E capricorn! Si?...
Angela: Cum, şi?! Nu-i luãm şi noi un buchet de flori, mãcar?
Doamna Amãriei: Mai bine i-am lua nişte nucã pentru colivã, cã şi-aşa nu prea pune nucã în colivã şi nu are nici un gust... zice cã vrea sã împãrţeascã.
Angela: Pãi acum e voie sã faci parastas?! Oricum, coliva fãrã nucã nu e colivã... e aşa o ...
Doamna Iacovici: Da’ ce draga, n-are bani? La pensia ei ar putea sã facã o colivã numai din nuci. Nici arome, nici cacao nu-i prea pune... Deh!
Paul: Mie imi place coliva fãcutã de doamna Polonelu...
Angela: Ce stii tu, mã, cum trebuie sã fie o colivã adevãratã?!
Doamna Iacovici: Coliva aia pe care ţi-am dat-o alaltãieri nu ţi-a plãcut? Ce, se comparã cu a lui madam Polonelu?!
Paul: Mi-a placut, mi-a placut, foarte bunã! Trage din tigarã şi ia o gura de cafea (frige).
Doamna Amãriei (peste vocea lui Paul): Sã nu se simta jignitã... sau...
Doamna Ionescu iese din apartamentul sãu, traverseazã scena, salutã din cap şi iese din bloc.
Angela: Ei, jignitã! Sã zicã mersi cã-i facem cadou, de ziua ei! Mai bine i-am da o reţetã ca lumea de colivã!
Pe neobservate se aprinde becul de la lift.
Doamna Iacovici: Când i-am dus şi ei colivã alaltãieri, s-a înfipt în ea, cã a uitat sã zicã şi bodaproste.
Angela: Deci, ce-i luãm?
Doamna Amãriei: Eu zic sã-i luam aşa ceva, simbolic...
Doamna Iacovici: Da, sã nu coste prea mult... Nuca-i scumpã! Era douãsuteşaptezeci de mii în piaţã!
Angela (tocmai când se dechide uşa de la lift şi apare doamna Polonelu cu mai multe pungi cu pacheţele în mânã): Lasã dragã, cã dacã nu ne-o plãcea... o dãm la copii strãzii!
Doamna Polonelu (mergând agale): Stai liniştitã cã le-am fãcut şi lor un pachet.... cã dacã mai trãia bunelu, le dãdeam la toţi câte un pachet... (apropiinduse de cei patru). Nu e mare lucru... dar v-am adus la fiecare câte un pachet... de zece ani, sã-i fie lui bunelu...
Angela: Bodaproste...
Doamna Amãriei: Bodaproste...
Doamna Iacovici: Bodaproste, Dumnezeu sã-l odihneascã!
Paul: Bogdaproste (îşi face semnul crucii adânc), nu l-am cunoscut, dar mare om a fost!
Angela: De unde ştii tu, mã Paule, cã tu ai venit anu’ trecut!
Paul scoate din pungã o bananã şi începe sã o decojeascã.
Doamna Polonelu: Paul, dragã, serveşte din colivã, sã vezi ce buna e! Şi doamna Unguru şi doamna Andon şi doamna Rusu, şi doctorul au spus cã e cea mai bunã colivã. Şi doamna Andrei, care e o drãguţã!
Angela (cu o lingurita de coliva în gura): E foarte drãguţã!
Doamna Polonelu: Dintotdeauna a fost drãguţã doamna Andrei... Prin anii 60 i-a tradus gratuit lui bunelu un material din limba englezã în limba rusã...
Angela: Nu din rusã în englezã? Mie aşa mi-aţi spus...
Doamna Polonelu: Nu, dragã, aia a fost mai înainte!
Angela: Dumnezeu sã-l ierte!
Ceilalti trei în cor: Dumnezeu sã-l ierte!
Doamna Amãriei: Da’ cum aţi fãcut-o?
Doamna Polonelu: Ei, ca de obicei, am o reţetã de la soacrã mea, Dumnezeu sã o ierte... Nucã nu prea am avut!...
Angela: Vezi, mã, Paule... dacã nu ştii nici engleza şi nici ruşa, acum speli tomberoanele!
Paul iese din scenã.
Doamna Polonelu: Vaaai... La ora asta spalã el tomberoanele! Când veneam de la piaţã tomberoanele noastre erau cele mai murdare de pe toatã aleea! Eh, hai cã plec! Vã las! Sã îi fie primit lui bunelu!
Doamna Amãriei: Eu i-am tot spus: mãi Paule, mai spalã şi tu tomberoanele, cã vine un miros de la subsol.... şi el îmi zice cã e de la scara aialaltã. Parcã nu tot el ar fi şi-acolo!
Doamna Iacovici: E bãrbat! Asta e!
Angela: ...îngãlat...
Doamna Amãriei:... puturos...
Doamna Iacovici (zâmbind): Ce ale dracu sunteeeti! Ia, ce-a pus în pungile astea!
Bananã, pate de ficat..., o chiflã...., un ou..., cicolatã!!!..., o cutie de bere... fãrã alcool, o eugenie! Si.... atat! Şi la voi la fel?
Angela: Mie mi-a pus douã cutii de bere!
Doamna Amãriei: Mie doar una!
Doamna Iacovici: Şi mie la fel!
Angela, rîzând: Hooo! Am glumit!
Celelalte douã, în cor: Hai, mã, Angela, mã!...
Doamna Iacovici: La cât e de ramolitã... putea sã iţi fi pus ţie douã cutii de bere şi nouã numai una!
Plantele din hol tremura din nou şi intrã în scenã Doamna Andrei cu trollerul. Işi scuturã picioarele de zãpadã. Face câţiva paşi.
Angela: La ora asta se vine, domnişoarã? La ora asta? Pe unde ai umblat?
Doamna Andrei, se intoarce: A fost un accident pe linia de tramvai şi-am stat blocaţi douã ore, pânã a venit poliţia, pânã au terminat cu mãsuratorile... Uite; douã ore!
Doamna Amãriei: Cum aşa?! Da’ ce s-a întâmplat?
Doamna Iacovici: Unde?
Doamna Andrei: Cu vreo cinci staţii în urmã, pe la Crângaşi.
Angela: S-a murit?
Doamna Andrei: Nu, Slavã Domnului... A deraiat un vagon.
Angela: Slavã Domnului!
Doamna Amãriei îşi face semnul crucii. Doamna Iacovici îşi pune mâna la falcã, îngrozitã.
Doamna Andrei: Eram în al treilea tramvai şi, fiindcã eram între staţii, ne-a ţinut în tramvai vreo orã fãrã sã deschidã uşile. Eu am o vorbã: Dacã nu poţi sã fii şofer, fã-te vatman!
Angela: Bine cã a fost doar atât! Doamna Andrei... Am aflat cã dumneavoastrã ştiti şi engleza şi ruşa...
Doamna Andrei: Da...
Angela: Mã puteţi ajuta şi pe mine?
Doamna Andrei: Sigur... despre ce este vorba? Numai cã nu pot decât peste trei sãptãmâni, sã termin de tradus Pactul Ribentrop â€" Molotov, anexele... mã rog!
Angela: Aaaa, nuuu... Nu e cine ştie ce!
Doamna Andrei: Atunci?
Angela: Am luat un detergent din piaţã şi nu scrie în româneşte... scrie în HU sau RU, cã nu vãd... E scris aşa de mic!
Doamna Andrei: Mã duc sus şi iţti aduc ochelarii lui Andrei, cã nici el nu vede scrisul mic.
Pleacã spre lift
Scena 2
Scena e goalã.
Doamna Amãriei iese conform obiceiului, asigurându-se cã nu e nimeni, uşa se trânteşte, gestul doamnei Amãriei a înjurãturã, se duce la Angela. Bate la uşã în ritmul cunoscut.
Angela: Bunã dimineaţa, ne-am trezit?
Amândouã intrã înãuntru şi închid uşa.
Doamna Ionescu iese din apartament şi traverseaza scena aranjându-se pentru frigul de afarã. Iese din scenã.
Dupã 10 secunde iese domnul Amãriei, îmbrãcat de iarnã, în blugi largi şi o jachetã matlasatã maron, cu o cãciuliţã croşetatã care îi acoperã urechile, cu un troller în mânã, pe care se poate vedea o cutie mare cu o multifuncţionalã.
Inchide uşa, o încuie şi sus şi jos şi dã sã iasa, cu privirea aiurea, prin ochelarii sãi de vedere.
Intrã una din fetele de la etajul întâi.
Fata: Bunã ziua! Ce-aţi pãţit? S-a stricat multifuncţionala?
Domnul Amãriei: Nu. Imprimanta. Nu pot sã imprim nimic. Si-abia am luat-o!
